Incredibila șansă a lui Valerică Preda

Incredibila șansă a lui Valerică Preda(3337)


Valentin Preda, alintat Valerică de către fostul său șef, este un om norocos. Nu știm dacă joacă la 6 din 49, dar credem că ar trebui să o facă.

Pe ce ne bazăm afirmația? Iată: fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor dar, și mai important, fostul consilier al primarului Radu Mazăre, a cumpărat în anul 2008 un teren de 500 mp în cartierul Compozitorilor, pe strada Rapsodiei (rețineți numele, îl vom mai întâlni). Acolo a apărut apoi o frumoasă vilă, iar în curtea ei s-a mai înălțat o casă.

Domnul Preda mai deținea câteva apartamente în zonă, situate într-un bloc, chiar pe strada... ați ghicit, Rapsodiei. Potrivit declarației de avre din anul 2012, mai avea în proprietate două locuințe, de 108, respectiv 124 mp, și înstrăinase în ultimele luni nu mai puțin de șase apartamente, pentru care a obținut aproape 360.000 de euro.

Poate că știți deja, măcar din ziarul nostru, dacă nu ați fost la fața locului, că în cartierul Compozitorilor oamenii sunt așa de bogați că nu au nevoie de asfalt. Toți au mașini 4X4, pur și simplu nu au nevoie. Valentin Preda nu deținea atunci un jeep, pentru că își vânduse BMW-ul X5, așa că trebuia să meargă acasă la volanul unui X3, care, se știe, are garda cam joasă și nu suportă foarte stoic gropile.

Aici apare însă incredibila șansă a lui Valentin Preda. În anul 2011, Primăria Constanța, condusă de Radu Mazăre, al cărui consilier fusese personajul nostru, ia decizia de a asfalta cartierul Compozitorilor. Oamenii s-au gândit că nu vor mai avea ce să facă cu tracțiunea 4X4, mulți dintre ei se gândeau deja cu jind la faptul că își vor arunca cizmele de cauciuc din magazii.

Lucrările au început în forță de pe strada... Rapsodiei, ați ghicit. S-a lucrat cu simț de răspundere, nemțește, nu altfel. Dovadă: drumul e și acum impecabil. S-au construit chiar trotuare și s-a amenajat iluminatul public.

Lucrările s-au terminat așa cum au început: brusc. Printr-o coincidență, ca să o numim așa, s-au terminat puțin după casa unde locuia Valentin Preda. ”Băiatul performant” putea acum ajunge și pleca de acasă cu mașina.

Strada Rapsodiei se continuă mult după casa fostului secretar de stat, dar aceasta – strada – este în continuare neasfaltată. Asociația Constanța Ia Atitudine a aflat și de ce, direct de la Direcția de Gospodărire Comunală a Primăriei Constanța. ”În anul 2011 s-a aflat doar o parte din strada Compozitorilor (n.r. e o greșeală, dar am lăsat citatul nemodificat. Strada cu prinica este Rapsodiei) din cauza fondurilor insuficiente. Instituția noastră a elaborat un proiect pentru realizarea iluminatului public aflat în finanțare în zona cartierului Compozitorilor, iar după implementarea acestuia se vor relua lucrările de asfaltare”. Deci, oficial, nu există nicio legătură între Valentin Preda, funcțiile sale și asfaltarea străzii pe care stă numai până la el în față.

Când a fost elaborat acest plan de asflatare, cine l-a semnat, cât a costat asfaltarea, cine a semnat decizia – acestea sunt întrebări la care Primăria Constanța va trebui să răspundă.

Până atunci, Valentin Preda și-a scos casa la vânzare. Cu siguranță va obține un preț mai bun pentru că strada pe care se află este asfaltată. Norocos și performant Valerică, nu-i așa?

Ex foto: Strada Rapsodiei - aici s-au terminat banii de asfaltat ai primăriei.

Vă recomandăm și: Dosarul Valentin Preda – 500 de zile de la începerea urmăririi penale 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri