Când doi se bat al treilea ajunge în spital(478)


Polițiștii din localitatea Cumpăna au fost sesizaţi, acum două zile, despre faptul că, pe strada Dacia, din localitate a avut loc o agresiune. Cu ocazia cercetărilor şi verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că, P. C., de 17 ani, din Cumpăna s-a întâlnit cu A. A., iar pe fondul unor discuţii contradictorii au început să se lovească reciproc. A intervenit un bărbat de 37 ani pentru a-i despărţi, moment în care P.C. l-a lovit cu pumnul în faţă, acesta căzând la pământ. La faţa locului a sosit si un echipaj SMURD care l-a preluat pe bărbatul în vârstă de 37 de ani, în vederea transportării la Spitalul Clinic Judeţan de Urgenţe Constanţa şi acordării de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate de către această subunitate de poliţie, fiind întocmit dosar penal în acest sens. 




jooble.org