Braconierii au rămas fără barcă(483)


Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând doi cetăţeni români care desfăşurau activităţi de pescuit comercial fără a îndeplini condiţiile legale, de la care au confiscat o ambarcaţiune cu motor, patru unelte de pescuit şi cantitatea de 118 kilograme peşte din specii diferite.

În data de 27.06.2014, în jurul orei 08.45, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Chilia au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, verificând, pe canalul Lopanta, o ambarcaţiune cu motor în care se aflau cetăţeanii români C.I., în vârstă de 45 ani şi I.C. de 18 ani.
În urma controlului, în ambarcaţiune, au fost găsite patru unelte de pescuit tip vintir şi cantitatea de 118 kilograme peşte din speciile caras, ştiucă şi somn, pentru care cei doi bărbaţi domiciliaţi în judeţul Tulcea nu deţineau documente legale.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării uneltele de pescuit şi ambarcaţiunea cu motor, bunuri evaluate la aproximativ 13.400 lei, iar cantitatea de peşte a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil conform procedurilor legale.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de nedeţinerea licenţei/autorizaţiei de pescuit comercială faptă prevăzută şi sancţionată art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.




jooble.org