Vinerea Mare. Zi de post negru, în semn de recunoştinţă pentru Iisus Hristos, răstignit pe cruce(1050)


Astăzi este Vinerea Mare, Vinerea Patimilor sau Vinerea Neagră. Se ţine post negru, în semn de recunoştinţă pentru Iisus Hristos, care a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru a răscumpăra păcatele oamenilor. În biserici au loc slujbe speciale, dar nu se oficiază Sfânta Liturghie.Este o zi aliturgică (nu se slujeşte Sfânta Liturghie), pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeaşi zi.În Vinerea Mare, se săvârşesc ceasurile împărăteşti: în toate Bisericile se citesc textele evanghelice legate de patimile Domnului Iisus Hristos, primite de bunăvoie pentru răscumpărarea păcatelor oamenilor.Tot astăzi, în mijlocul bisericii se scoate Sfântul Epitaf, pe sub care trece toată lumea. Diseară se oficiază Denia Prohodului, cea mai solemnă slujbă a credinţei ortodoxe. La sfârşitul ei, preoţii şi credincioşii înconjoară biserica de trei ori, cu lumânări aprinse în mână. Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, pe care se cântă textele rânduite de biserică, texte numite Prohodul Domnului, care se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbata Sfintelor Pătimiri. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească.

Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomeneşte importanţa morţii Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Este exprimată un fel de uimire în faţa morţii Mântuitorului: "Dar cum mori Viaţa şi cum şezi în groapa şi cu învierea ta îi mântuieşti pe toţi" sau "în mormânt Viaţa, pus-ai fost Hristoase şi s-au spăimântat oştirile îngereşti".Pe de altă parte, se pomeneşte de Iosif şi Nicodim, care l-au înmormântat cu cinste pe Iisus Hristos. Nu se ştie însă când anume a fost alcătuită această rânduială de slujbă, fiind cuprinsă în Triod, adică în cartea slujbelor din vremea de pregătire pentru Sfintele Paşti. Triodul s-a alcătuit în timp, adăugându-se pe parcurs anumite lucruri.


Tradiţii de Vinerea Neagră

Tradiţia spune că în Vinerea Patimilor nu se face treabă în casă şi se ţine post negru: nu se bea şi nu se mănâncă nimic toată ziua.În popor se crede că, dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi roditor. Unii cred că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.Femeile nu coc nimic, ca să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca să nu orbească; nu ţes, nu torc şi nu spală, ca să n-o supere pe Sfânta Vineri. Mulţi credincioşi afumă casa cu tămâie, o înconjoară de trei ori, pentru ca gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de ea şi nici de pomi.
Mâine este ultima zi de pregătire a sărbătorii pascale, ziua când gospodinele prepară mâncărurile tradiţionale.
Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare religioasă pentru creştinii ortodocşi. Întoarcerea la viaţă a lui Iisus Hristos este semnul biruinţei sale, iar celebrarea Învierii rămâne, de mii de ani, una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii.




jooble.org