OSTROV: Trei emigranţi ilegali, depistaţi de către Poliţia de Frontieră

OSTROV: Trei emigranţi ilegali, depistaţi de către Poliţia de Frontieră(1009)


În această dimineaţă, în jurul orei 08.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov au desfăşurat, în zona de competenţă, o acţiune de combatere a migraţiei ilegale, depistând pe raza localităţii Ostrov din judeţul Constanţa, în apropierea frontierei cu Bulgaria, trei persoane care nu vorbeau limba română şi care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră.

Poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea persoanelor, doi adulţi şi un copil, la sediul S.P.F. Ostrov pentru cercetări.

În urma verificărilor a rezultat faptul că adulţii, un bărbat în vârstă de 35 ani şi o femeie de 30 ani, împreună cu minorul în vârstă de 3 ani, formează o familie din Iran care a trecut ilegal frontiera de stat prin zona verde, pe jos, dinspre Bulgaria, cu scopul de a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen.

Asupra celor doi adulţi au fost găsite două cărţi de identitate si un paşaport pentru copil, documente cu însemnele statului bulgar, susceptibile a fi falsificate, care au fost ridicate în vederea expertizării.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal.

La finalizarea cercetărilor, cele trei persoane vor fi înapoiate autorităţilor de frontieră din Republica Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.

 

FOTO: PTF Ostrov, judeţul Constanţa (Sursa: Poliţia de Frontieră)
 

Taguri: SPFOstrov, SPF, Ostrov, PolitiaDeFrontiera, PlitistiiDeFrontiera, EmigrantiIlegali,



jooble.org