Gabriel Comănescu (GSP): Suntem împotriva privatizării politice a portului Constanţa

Gabriel Comănescu (GSP): Suntem împotriva privatizării politice a portului Constanţa(946)


Portul Constanţa nu trebuie privatizat pe criterii politice şi nici pus în relaţie cu Primăria Constanţa, a declarat, astăzi, preşedintele Grup Servicii Petroliere, Gabriel Comănescu, într-o dezbatere privind problemele cu care se confruntă factorii implicaţi în gestionarea domeniului naval-maritim şi fluvial, care a avut loc în Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor.

”Nu este o surpriză ce se întâmplă cu portul Constanţa. Suntem împotriva privatizării politice a portului Constanţa, inclusiv împotriva transferării a 20% din acţiuni către Primăria Constanţa, ceea ce aduce numai prejudicii. Suntem şi împotriva listării la Bursă. Vedem dezvoltarea portului Constanţa numai prin comisiile tripartite de parteneriat între operatorii portuari, sindicatele portuare şi statul român, prin Guvern. Administrarea portuară nu înseamnă doar portul Constanţa, ci şi porturile Midia, Agigea şi Mangalia. De patru ani, GSP se luptă cu administraţia locală pentru dezvoltări în portul Midia, pe banii firmei, nu pe banii statului, dar fără succes”, a spus Comănescu.

La rândul său, administratorul societăţii Coremar, Laurenţiu Mironescu, a arătat că portul nu funcţionează la capacitatea optimă a infrastructurii portuare, iar în 25 de ani traficul de marfă nu a progresat.

”În decurs de 25 de ani de activitate portuară în Constanţa nu am progresat aproape deloc. În 1989, traficul de mărfuri era de 62,8 milioane de tone, iar în prezent este chiar mai mic, de 55 milioane de tone. Portul Constanţa nu îşi atinge obiectivul de port multimodal. Avem un avantaj de 3.500 de kilometri de apropiere de centrul Europei, pe care îl pierdem din cauza proastei strategii. Masterplanul portului Constanţa a fost elaborat prima dată în 2002, s-a încercat să se facă ceva şi apoi a apărut un alt masterplan, a cărui aplicare va dura, pentru că pregătirea licitaţiilor nu a început”, a subliniat Mironescu.

Potrivit specialiştilor, portul Constanţa ar putea asigura un tranzit de mărfuri între 100 şi 120 de milioane de tone de mărfuri.

Operatorii privaţi consideră că portul Constanţa nu trebuie privit ca o entitate care să maximizeze profitul, iar statul este cel care ar trebui să deflueze traficul de mărfuri, operaţiune care, prin dimensiunea ei, depăşeşte competenţa autorităţilor locale.

Directorul general adjunct al Administraţiei Porturilor Maritime, Decebal Şerban, interpelat de preşedintele comisiei, a spus că ”a fost invitat la dezbatere fără să fie informat în legătură cu ce se va discuta şi nu are datele tehnice necesare pentru a vorbi despre strategia ministerului în domeniu şi masterplanul privind dezvoltarea portuară”.

”Am fost invitat în urmă cu două zile, fără să mi se spună care este scopul întâlnirii. Mi s-a spus doar că va fi o discuţie pe transporturi. Cred că m-au chemat aici cu intenţia să încerce să mă facă de râs, dar eu sunt profesionist şi rezist”, a declarat, pentru AGERPRES, Decebal Şerban.

Operatorii privaţi au precizat că, în decurs de 15 ani, investiţiile făcute de companii sunt în valoare de aproximativ 487 de milioane de euro.

Preşedintele comisiei din Camera Deputaţilor, Mihai Lupu, a anunţat că în urma dezbaterilor va fi adoptată o rezoluţie privind problemele din sector şi dezvoltarea activităţilor portuare, care va fi înaintată Guvernului şi Parlamentului. AGERPRES

Foto: Gabriel Comănescu (sursa: wall-street.ro)




jooble.org