Coppa del Mondo, Brazilia - 2014:

Coppa del Mondo, Brazilia - 2014: "Dacă e marţi, e Belgia!", care învinge, cu 2 - 1 (0 - 1), pe Algeria(1254)


Marţi – 17 iunie, la turneul final al Coppa del Mondo – 2014, BELGIA – ALGERIA, sau, dacă vreţi, “Diavolii Roşii” împotriva “Vulpilor Deşertului”, în primul meci al Grupei H (şi primul al celei de-a şasea zile de competiţie, dar al 15 – lea de când a început aceasta), s-a disputat de la ora 19.00, a României (13.00, conform orei locale!), pe „Estadio MINEIRAO”, noul stadion al lui “Atletico Mineiro”, din Belo Horizonte (echipă care deţine, actualmente, Copa Libertadores de America, în timp ce concitadina rivală, “Cruzeiro”, este deţinătoarea “en titre” a campionatului brazilian!), al treilea oraş, ca număr de locuitori, al ţării (după: 1. Sao Paulo şi 2. Rio de Janeiro), cu cei 5,3 milioane de locuitori ai zonei sale metropolitane!

S-a încheiat: 2 - 1 (0 - 1), pentru Belgia.

Arbitrul mexican Marco Rodriguez a condus, la centru, un meci destul de dinamic.

Scorul a fost deschis de către algerieni, prin Sofiane Seghouli, care a transformat un penalty, corect acordat, în minutul 25.
Până la pauză, europenii au atacat, iar maghrebienii s-au apărat, dar favoriţii pertidei n-au avut decât două ocazii mai clare…

După pauză, tot belgienii au atacat, încontinuu, iar arabii au aşteptat ca… un alt arab maghrebian (!!!), belgian însă, Marouane Fellaini (unul dintre cei… trei tineri introduşi în acestă parte secundă a meciului, de către antrenorul Marc Wilmots!), atacantul lui Manchester “United”, să marcheze, cu capul, la o centrare de pe partea stângă.
Iar un alt nou-introdus, dintre cei trei, Dries Maertens, de la A.C. Napoli, care, după o acţiune superbă a starului lui “Chelsea” Londra, Hazard, a primit, în minutul 80, o pasă perfectă, în careu, singur cu portarul Rais, pe care l-a executat sec!...


Până acum, s-au marcat 47 de goluri, în cele 15 partide, ceea ce dă o bună medie per meci: 3,13.


De la ora 22.00, la Fortaleza, se joacă primul meci al celui de-al doilea tur al grupelor “şaisprezecimilor”, în care BRAZILIA (care a deschis balul, ca ţară gazdă, pe 12 iunie, învingând cu 3 – 0, 2 – 0 la pauză, CROAŢIA, în Grupa A) întâlneşte MEXICUL!
Este cel de-al patrulea mare derby (primul latino-american) al turneului final, după Olanda – Spania 5 – 1, Italia – Anglia 2 – 1 şi Germania – Portugalia 4 – 0.

Apoi, de la 01.00, la Cuiaba, se joacă şi cealaltă partidă din Grupa H: RUSIA – COREEA DE SUD.


IMAGINI: 1. sptfm.ro; 2. pariuri-e.ro
 

Taguri: CupaMondiala, Brazilia2014, CampionatulMondialDeFotbal, CupaMondiala2014, CampionatulMondialDeFotbalBrazilia2014, CMFotbal, Belgia-Algeria, Brazilia-Mexic, Rusia-CoreeaDeSud,



jooble.org