Căcăciosul și constipatul(2170)


În esenţă, ţinând cont de vremurile pe care le trăim, cu adâncă înverşunare şi patos revoluţionar, partidul doamnei Udrea, cu mărul muşcat de la poale în sus, pare a fi cel mai bine ancorat în realitatea înconjurătoare şi urât mirositoare... Asistăm, în fapt, la o premieră ideologică menită să răstoarne toate ierarhiile posibile în materie de politică pe tavă. Un oarecare domn din partidul cu repetiţie PDL, Papahagi, dacă am reţinut eu bine, creionează, într-o formulă oarecum zglobie, personalitatea căcăciosului din politichia noastră autohtonă. Ieşirea la rampă, pe această temă... privată, care, la ţară, încă se poartă, reflectă rolul constructiv al intelectualităţii politizate. Ca să vorbeşti despre personalitatea căcăciosului, astăzi, în contextul actual şi într-o manieră savantă, este, trebuie să recunoaştem, un act de mare curaj. Abordând cu mult aplomb acest subiect tainic, dovadă trăirile personale la înalta tribună a Congresului Mişcării Populare, distinsul intelectual s-a întrecut pe sine în materie de oratorie concisă, directă şi evidentă. In general, în ultimii ani, despre căcăcioşi, s-a vorbit destul de dur şi inestetic, ceea ce nu-i onorează absolut deloc pe înaintaşii domnului Papahagi. Domnia sa are meritul de a fi rupt barierele impuse de anumite idei preconcepute. Constatăm abia acum, după discursul cu perje al unui domn intelectual, că, în fapt, căcăciosul este un sentimental şi că acest impuls generează frenezia care ţine direct de făcutul în pantaloni, în cazul în care acesta nu poartă izmene pe călător. In politică, izmenele pe călător marchează drumul maidanezilor care se mută de la un partid la altul. Evocat în diverse formule narative de către un intelectual fin şi spontan, căcăciosul contemporan se bucură, astăzi, într-un tempo fertil, de o atenţie foarte mare din partea opiniei publice. Chiar dacă poartă „pamperşi” la vedere, unii politicieni se jură că nu fug din bătătură! Aiurea. Cum iese jupânul de la Cotroceni din gaura sa de şarpe, unde şi-a mutat reşedinţa de vară, o tulesc cu toţii precum mistreţii! Din cauza unor căcăcioşi din politică, unii dintre ei cu pretenţii de mari lideri, suspendarea preşedintelui Băsescu s-a dovedit a fi o parodie! Prin discursul său mai mult decât academic, specialistul în căcăcioşi a vrut, într-un fel sau altul, să ne asigure că partidul nu foloseşte „ Furalizadon”. In realitate, domnia sa a scos forţat din ecuaţie efectul purgativ al merelor verzi consumate pe stomacul gol. In comparaţie cu căcăciosul contemporan, satirizat de plin la Congresul merelor verzi, se află constipatul. In partidul doamnei Elena Udrea, devenită, în fine, şefă pe mapamondul politic, constipatul politic reprezintă ponderea şi regula de bază. Cei mai mulţi dintre constipaţi îşi trag seva vânoasă din PDL, partid pe care l-au părăsit, cum ar spune domnul Papahagi, într-o manieră căcăcioasă...Dar, atenţie, indiferent de formula adoptată, constipatul nu renunţă la obiceiurile sale cotidiene. Umblă cu nasul pe sus, deşi spune că nu-i miroase în partid, face pe lupul moralist şi, în mod evident, se dă suav, liniştit şi neprihănit.Din cauza exceselor cultivate de constipaţii partidului, pentru noi, Mişcarea Populară e PDL doi! Singurul element de trăinicie şi siguranţă, în această formaţiune politică, ţine de personalitatea inconfundabilă a Elenei Udrea, căreia, atenţie!, nu i se rupe de nimic! Nu acelaşi lucru îl poate spune cântăreaţa cu barbă de la Eurovision!
 




jooble.org