Cine sunt copiii premiați în Ovidiu(1092)


Oraşul Ovidiu a fost, timp de patru zile, gazda Ediției I a festivalului de muzică pentru copii “Top 10 Kids Ovidiu”. Evenimentul, desfăşurat în perioada 5 - 8 iunie, vine la doar o săptămână după ce o altă competiţie pe note muzicale a fost cap de afiş în cadrul sărbătorii „Zilele oraşului Ovidiu“ - Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen”.

De această dată, copiii cu vârste cuprinse între 5 și15 ani, din întreaga ţară, s-au întrecut în virtuozitate, cei mai talentaţi reuşind să își adjudece premii în cadrul primei ediţii a Festivalului Naţional de Muzică pentru Copii Top 10 Kids Ovidiu. După trei zile de concurs, juriul, condus de compozitorul vasluian Claudiu Bulete şi alcătuit din interpretul Mihai Trăstariu, producătorul muzical Adrian Stavian, profesorul de canto Robert Costin, de la Palatul Copiilor Bucureşti, dirijorul Bogdan Oancea, realizatorul de radio Liviu Predescu şi profesorul de canto Mirela Cojocaru, de la Universitatea „Ovidius “din Constanţa, a desemnat câştigătorii. În total, 29 de premii şi-au găsit locul în palmaresul micilor artişti. 11 distincţii le-au revenit celor care au urcat pe primele trei locuri ale clasamentului la fiecare dintre cele trei secţiuni de vârstă: categoria de vârstă A (cinci-nouă ani), categoria B (10-12 ani) şi categoria de vârstă C (13-15 ani). Alte 18 diplome au reprezentat distincţii speciale. Marele Trofeu al primei ediţii a festivalului a fost adjudecat de Andreea Cristina Dragu din CONSTANTA, cupă pe care a primit-o chiar din mâinile primarului oraşului Ovidiu, George Scupra, iar Mădălina Gorţan din OVIDIU şi-a adjudecat un alt premiu important - Trofeul Local Ovidiu, care i-a fost oferit de compozitorul Horia Moculescu.


La categoria de vârstă A, pe primul loc s-a clasat David Burlacu, locul secund i-a revenit Dianei Damian, iar premiul al III-lea a fost adjudecat de Florentina Gârţu. La Categoria B, Roberta Dobrotă a obţinut locul I, cu cel de-al doilea premiu a fost onorată Daria Yasemine Oprea, iar Mara Suditu din ONESTI a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului, în timp la cea de-a treia categorie de vârstă - C, 13-15 ani, Erica Isac a primit premiul I, Gabriela Munteanu a obţinut cel de-al doilea loc, iar premiul III a fost câştigat de Antonela Dima din Călărași.

După reprezentaţiile concurenţilor, pe scenă au urcat şi Mihai Trăistariu, dar şi Horia Moculescu, alături de corul „Armonia“ al oraşului Ovidiu, încântând publicul spectator.
La acest festival au participat 60 de copii din întreaga ţară, dintre care 30 din judeţul Constanţa, iar 12 din oraşul Ovidiu, selectaţi pe criterii de performanţă şi palmares muzical. Premiile au fost oferite de Primăria şi Consiliul Local Ovidiu. Marele trofeu al Festivalului Top 10 Kids a fost de 1.000 de lei, iar primele trei locuri au fost premiate cu 500 de lei, 400 de lei, respectiv 300 de lei.

Festivalul Top 10 Kids Ovidiu a fost organizat de Primăria Oraşului Ovidiu, în colaborare cu Centrul Cultural din localitate.




jooble.org