2 MAI - VAMA VECHE: Sub sloganul Zilei Mediului 2014,

2 MAI - VAMA VECHE: Sub sloganul Zilei Mediului 2014, "Ridică vocea, nu nivelul mărilor!", "Junior Ranger"-ii s-au instruit pe plajă(1448)


De Ziua Mondială a Mediului, 5 iunie, sub sloganul „Ridică vocea ta, nu nivelul mărilor!”, rangerii Rezervației Marine Vama Veche – 2 Mai au început pregătirea pentru sezonul estival 2014!

Astăzi, joi - 5 iunie, pe o vreme nu tocmai prietenoasă și propice pentru turismul litoral, rangerii Rezervației Marine Vama Veche – 2 Mai au desfășurat o sesiune de instruire, pentru sezonul estival 2014.

Acest eveniment a fost organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină (INCDM) „Grigore Antipa“ Constanța, alături de partenerii săi de tradiție - Asociația Balcanică de Mediu, Asociația Europeană de Mediu și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii.

Dat fiind că, anul acesta, tematica aleasă de către Programul pentru Mediu al Națiunilor Unite (UNEP), pentru a marca Ziua Mondială a Mediulu, a fost creșterea nivelului mărilor și oceanelor lumii, evenimentul a debutat cu o scurtă prezentare a cauzelor care au condus la acest fenomen.

S-a trecut apoi la activitățile practice de instruire.

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanța (INCDM) asigură, de la sfârșitul anului 2011, custodia Rezervației Marine „Acvatoriul litoral marin Vama Veche - 2 Mai” (care este și sit “Natura 2000” - ROSCI0269).

În demersul de asigurare a custodiei, cercetătorii de la INCDM sunt sprijiniți de membrii Clubului ecologist “Junior Ranger”, de la Școala Gimnazială nr. 2, din localitatea 2 Mai.
Elevii au fost atrași, încă de la constituirea grupului, în acțiunile de conștientizare a turiștilor, privind importanța rezervației.
“Junior – ranger” - ii sunt legitimați de către custode, instruiți și echipați corespunzător, pentru acțiuni de patrulare în zona plajei.

Cursul de instruire a fost axat pe analiza unui set de chestionare, privind percepția turiștilor din zona Vama Veche – 2 Mai, pe care micii ecologiști le vor completa pe parcursul sezonului estival.

S-a completat în mod demonstrativ un set de chestionare și s-a discutat despre problemele presante din zona de plajă aferentă rezervației.

Concluzia la care s-a ajuns a fost că principala problemă în zonă este reprezentată de deșeurile de pe plajă / din apă.
Pe durata vacanței de vară, “Junior Rangerii” vor distribui și completa aceste chestionare, cu turiștii din zona Vama Veche – 2 Mai, apoi ele vor fi centralizate de custode, pentru a avea o imagine de ansamblu, asupra modului în care protecția naturii se îmbină cu turismul modern.

Sesiunea de “training” s-a încheiat cu înmânarea de certificate de absolvire, iar apoi micii rangeri au vizitat Complexul Muzeal de Științe ale Naturii.


IMAGINE: Membrii şi instructorii Clubului „Junior Ranger”, din 2 Mai – Vama Veche (Sursa foto: rmri.ro)
 

Taguri: VamaVeche, 2Mai, VamaVeche-2Mai, GrigoreAntipa, INCDM, INCDMGrigoreAntipa, ZiuaMondialaAMediului, ZiuaInternationalaAMediului, RidicaVoceaNuNivelulMarilor,



jooble.org