Fanfara RAJA, premiată la Festivalul Internațional de Fanfare

Fanfara RAJA, premiată la Festivalul Internațional de Fanfare(1153)


În perioada 29 mai – 03 iunie 2014, la Giulianova, în Italia s-a desfășurat cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Fanfare. Chiar dacă a fost la prima participare, fanfara SC RAJA SA – „Muzica Apelor” a reușit să câștige simpatia italienilor, dar și a membrilor juriului, care au aplaudat în picioare fiecare prestație din concurs. La concertele susținute în aer liber, în pas de marș, prin orașul Giulianova, constănțenii au fost “ținta” bucuriei italienilor din oraș, care au însoțit în număr mare fanfara, pe toate traseele. Faptul că formația “Muzica Apelor” a ajuns la inimile celor care au ascultat-o a adus în panoplia formației mai multe premii. C

um era de așteptat, fanfara „Muzica Apelor” a luat Premiul pentru Popularitate, momentul decernării cupei fiind îndelung aplaudat de toți cei prezenți, participanți, public și juriu. Au urmat premiul pentru cel mai bun instrumentist, Premiul pentru cea mai bună prestație artistică, iar mica dansatoare, de doar 5 ani, Melisa Braiș a câștigat Premiul pentru cea mai bună dansatoare. Nici prestația dirijoarei Inga Postolache nu a trecut neobservată, obținând și ea Premiul pentru cel mai bun dirijor, declarată totodată și Miss Festival.

Fanfara „Muzica Apelor” din Constanța a concurat în acest festival împotriva unor formații de renume din Italia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Croația, Bulgaria, Lituania, Ucraina, Japonia, România, etc.
 




jooble.org