TULCEA: Seminar Asia - Europa, pe tema MANAGEMENTULUI APEI, ca  o condiţie  a dezvoltării regionale sustenabile

TULCEA: Seminar Asia - Europa, pe tema MANAGEMENTULUI APEI, ca o condiţie a dezvoltării regionale sustenabile(1381)


Managementul apei este temă de dezbatere, în cadrului unui seminar Asia – Europa (AEM), organizat (azi şi mâine) la Tulcea.

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, Carmen Burlacu, secretar de stat în MAE român, și ministrul Doina Pană (Ministerul pentru Ape, Păduri și Piscicultură) au participat, astăzi, la un seminar organizat de către Ministerul Afacerilor Externe.

 


La Tulcea, se discută despre legătura biunivocă între dezvoltarea durabilă şi managementul apei!

 


Evenimentul, o întâlnire între specialiști și oficialități din Asia și Europa, a avut loc la sala de conferințe a hotelului „Esplanada” din municipiul Tulcea.

Este al treilea seminar ASEM (Asia - Europa Meeting), pe tema dezvoltării sustenabile, în ceea ce privește managementul apei – promovarea prosperității și stabilității prin cooperare (inter)regională.
Primul seminar pe tema dezvoltării sustenabile a avut loc la Budapesta (Ungaria, în iunie 2012) și s-a axat pe „Rolul Apei în cadrul Strategiilor pentru Dezvoltarea Sustenabilă a Regiunilor).
Al doilea seminar a avut loc în Chan Tho (Vietnam, martie 2013) și a avut ca temă „Managementul apei și a bazinului riveran – o abordare de dezvoltare ecologică“.

În deschiderea seminarului, președintele Consiliului Județean Tulcea (CJT) le-a urat „Bun venit“ participanților la seminar, le-a vorbit, pe scurt, despre județului nostru și despre bogățiile lui (din punct de vedere turistic), dar a adus în discuție și investițiile pe care administrația din această zonă a țării le va putea implementa pe ITI: „Acest instrument financiar, numit ITI, va permite județului nostru să acceseze fonduri de sute de milioane de euro, pentru domenii vaste, precum transport, mediu, educație, sănătate, agricultură, cultură, sume provenite din majoritatea axelor de finanțare “, a spus președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

 


Provocările din Delta Dunării...

 


O provocare dublă pentru dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării este conservarea activelor sale ecologice și îmbunătățirea calității vieții pentru locuitorii acesteia.
Doar 9% din zona Deltei Dunării este permanent deasupra apei, iar viața pentru cei 10.000 de rezidenți din inima Deltei devine o provocare.
Accesul la servicii sociale și economice esențiale este limitat, iar transportul pe apă este adesea singura opțiune pentru a ajunge la destinații din Inima Deltei. Acest areal are cel mai redus acces la servicii de bază, precum apă curentă și canalizare.

La nivel regional, aceste tipuri de abordare a problematicii sunt analizate de specialiști ai Băncii Mondiale, care lucrează, alături de Consiliul Județean, la realizarea unei Strategii a Deltei Dunării, care ar putea fi parte a Strategiei UE a Dunării (SUERD). În ceea ce privește apărarea împotriva inundațiilor, în județul Tulcea s-au derulat și se implementează, în continuare, ample investiții în lucrări de protecție a localităților (la Ceatalchioi și Babadag). Apărarea împotriva inundațiilor face parte din cadrul mai larg al politicii naționale în domeniul apelor. Pe teritoriul judeţului, schemele de amenajare ale cursurilor de apă au ca scop regularizarea şi îndiguirea acestora şi foarte rar atenuarea viiturilor prin barare.

Cele mai importante probleme privind apărarea împotriva inundaţiilor le creează Delta Dunării, unde CJ Tulcea pregătește demararea unui program complex de îndiguire (securizare) a tuturor așezărilor și terenurilor agricole existente.

Mîine, marţi – 3 iunie, seminarul continuă, iar discuţiile vor avea loc în timpul unei plimbări prin Delta Dunării.


Imagine: DELTA DUNĂRII, unul dintre numele... RAIULUI PE PĂMÂNT (mai puţin... ţânţarii, desigur!) (Sursa foto: ecodeltafishing.eu).
 

Taguri: ManagementulApei, SUERD, UE, Tulcea, DeltaDunarii, CJT, ConsiliulJudeteanTulcea, CJTulcea, HoriaTeodorescu, DoinaPana, MinistrulDoinaPana, AsiaEuropaMeeting, ASEM, ChanTho, EsplanadaTulcea, ITI, AxeDeFinantare, MAE, CarmenBurlacu, Budapesta, Ungaria,
George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri