Slujbă de hram la biserica „Sfinții patru martiri de la Niculițel” din Constanța(767)


Miercuri, 4 iunie, când în Biserica Ortodoxă Română sunt cinstiți sfinții martiri dobrogeni de la Niculițel, Zotic, Atal, Camasie și Filip, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții patru martiri de la Niculițel” din Constanța (cartier Faleză Nord), începând cu ora 8.00.


Sfinții martiri Zotic, Atal, Camasis şi Filip au fost descoperiți într-o criptă a bazilicii din Niculiţel, judeţul Tulcea. După martiriul lor, moaştele au fost așezate într-o raclă şi depuse în criptă, iar în interior, pe peretele de la intrare, a fost inscripţionat textul „Martirii lui Hristos”, urmat de numelor lor.


Acești patru mucenici de la Niculițel au pătimit împreună, iar martirajul a avut loc în a doua jumătate a secolului al IV-lea. După descoperirea moaștelor, în toamna anului 1971 cu prilejul unor surpări de teren datorate unor ploi abundente, relicvele au fost luate de arhiereul-vicar de atunci, Gherasim Constănţeanul, şi depuse în biserica mânăstirii Cocoşu, din jud. Tulcea, unde se află şi astăzi.




jooble.org