Documente de identitate false descoperite în vama Negru Vodă, asupra a doi cetăţeni sirieni(479)


Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi cei bulgari au depistat în punctul de trecere a frontierei (P.T.F.) comun Kardam - Negru Vodă doi cetăţeni sirieni care intenţionau să intre în România cu două cărţi de identitate false, cu însemnele statului Grecia, călătorind cu un autoturism taxi condus de un cetăţean bulgar.

În data de 27.05.2014, în jurul orei 19.00, în P.T.F. Negru Vodă s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră doi bărbaţi care nu vorbeau limba română, aflaţi într-un autoturism taxi marca Chevrolet Aveo, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 50 ani.
Cei doi pasageri ai autoturismului, în vârstă de 18 şi 19 ani, s-au legitimat cu două cărţi de identitate cu însemnele statului elen, care s-au dovedit a fi false.
În urma verificărilor s-a stabilit că bărbaţii în cauză sunt sirieni şi intenţionau să ajungă într-o ţară din spaţiul Schengen.
Şoferul autoturismului a declarat că a preluat cele două persoane pe teritoriul Bulgariei, care i-au cerut să efectueze o cursă până în localitatea Negru Vodă.
Cercetările în acest caz sunt continuate în comun de poliţiştii de frontieră bulgari şi români în vederea documentării activităţii infracţionale şi luarea măsurilor legale ce se impun.
 




jooble.org