Peste 7.000 de oameni protestează joi în Portul Constanța

Peste 7.000 de oameni protestează joi în Portul Constanța(811)


Federația Națională a Sindicatelor Portuare - organizația sindicală reprezentativă la nivelul sectorului de activitate “Transporturi pe apă și servicii conexe. Transporturi aeriene și servicii conexe”, afiliată Blocului Național Sindical – organizează un miting de protest joi, 29 mai 2014, între orele 11.00 – 14.30, în fata sediului Primăriei și Prefecturii Constanța.

Membrii Federatiei Naționale a Sindicatelor Portuare protestează împotriva politicii Guvernului României, care nu și-a respectat angajamentele asumate privind modificarea legislației muncii și împotriva intenției acestuia de a scoate Portul Constanța de sub autoritatea statului și a-l trece în subordinea autorității locale Constanța.

Poziția membrilor Federației Naționale a Sindicatelor Portuare privind transferul pachetului de 13% din acțiunile deținute de către Ministerul Transporturilor în cadrul Companiei Naționale “Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța (A.P.M.C.) către Consiliul Local Constanța, a mai fost exprimată și argumentată atât în cadrul conferinței de presă desfașurate în data de 15 mai, cât și în decursul celor trei zile de proteste desfășurate în perioada 19 – 21 mai, în fața sediului A.P.M.C..

F.N.S.P., afiliată Blocului Național Sindical, reuneşte 26 de sindicate ale lucrătorilor din porturile comerciale româneşti şi din serviciile conexe acestora, fiind singura organizaţie ce deţine statut de reprezentativitate într-un sector cu peste 40.000 de salariaţi.




jooble.org