FOTOREPORTAJ. Eforie, o staţiune părăsită(1186)


Sezonul turistic a început, oficial, pe 1 mai. Astăzi, la mai bine de trei săptămâni, multe dintre stațiuni sunt încă pustii.

Am ales să vizităm o localitate cu pretenții de pe litoral, Eforie, pentru a vedea la fața locului câți turiști au venit până acum și care sunt atracțiile care li se oferă. Am găsit în schimb o stațiune aproape părăsită.

 

Imaginea dezolantă a străzilor pustii este completată de cea a hotelurile părăsite, adevărate fantome demne să sperie eventualii turiști. În Eforie s-a investit, în anii trecuți, George Copos, acum în închisoare, a ridicat un hotel chiar la cota de cinci stele, dar există și ruine care nu interesează pe nimeni.

 

O imagine amuzantă am întâlnit pe plaja din Eforie. Una dintre bărcile trase la mal este protejată de un afiș, probabil electoral, al primarului Ovidiu Brăiloiu.


Pe plajă se lucrează la amenajare, semn că autoritățile locale se așteaptă, cândva, vara aceasta, să vadă turiști.

Din păcate, ruinele sunt prezente și în drum spre plajă.

Eforie are, să fim drepți, și atuuri. Plaja este largă, faleza nu arată rău, cel puțin privind de departe. Este însă nevoie de puțin efort din partea autorităților pentru a transforma stațiunea în ceea ce merită să fie.




jooble.org