Constanța, mica Olandă: cum câștigă litoralul românesc plaje și insule

Constanța, mica Olandă: cum câștigă litoralul românesc plaje și insule(918)



De ani buni, eroziunea reprezintă principala problemă a litoralului românesc. Din cauza acestui fenomen, România pierde 83 de hectare de teritoriul în fiecare an. Practic, în ultimii 35 de ani, specialiștii spun că au dispărut 2.400 de hectare de plajă. În acest ritm, în circa două decenii acestea ar fi dispărut cu totul.

Soluții existau. Acum s-au găsit și bani

Că situație este gravă, s-a spus de multe ori. Soluții s-au găsit. Au venit chiar experți japonezi care ne-au spus ce și cum să facem. S-au redactat mii de pagini pe marginea subiectului. Ce nu s-a găsit au fost banii. Anul trecut însă, Comisia Europeană a acceptat să finanțeze un proiect care prevede protecția și reabilitarea țărmului din sudul stațiunii Mamaia, Constanța și Eforie Nord. Ieri, la sediul Administraţiei Bazinale Dobrogea – Litoral din Constanţa, a fost semnat contractul de finanțare a proiectului, în prezența ministrului Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb. Este de fapt o primă fază din cele trei ale unui proiect complex, care se referă la întregul litoral. S-a început cu aceste zone pentru că ele sunt cele mai afectate de eroziune. În sudul Mamaiei, de exemplu, apa a ajuns, în unele locuri, până la baza clădirilor. Nordul stă ceva mai bine. Nu numai că se va proteja țărmul, dar vor apărea și teritorii noi. România va lua exemplul Olandei și va câștiga teren din apă. Evident, păstrând proporțiile.

32.000 de turiști noi

Ministrul Rovana Plumb a precizat că prima fază a proiectului cuprinde o porțiune de țărm de 7,5 kilometri. ”Prin implementarea acestui proiect va creşte suprafaţa plajei cu 33,3 de hectare şi avem un impact de creştere a potenţialului de turişti în această zonă cu cel puţin 32.000 de turişti”, a precizat aceasta. Suprafața de plajă câștigată reprezintă circa 30% din cea actuală. Lățimea ei va fi cuprinsă între 60 și 100 de metri. În plus, vor apărea 122 de nou tour-operatori. Nu numai faptul că vor veni mai mulți turiști este important, ci și că ecosistemul litoralului va fi echilibrat, spune ministrul. 278.000 de persoane din zona costieră vor beneficia de noile condiții.

Stimul pentru investiții

Pentru Radu Mazăre, prezent la semnarea contractului, proiectul este la fel de important ca acela al autostrăzii care leagă Constanța de restul țării. ”Ce s-a semnat şi lucrările care vor începe în toamnă sunt cel puţin la fel de importante ca autostrada. Degeaba facem promovare, degeaba facem investiţii dacă noi nu avem plaje, pentru că de fapt oamenii vin aici pentru plaje. Restul infrastructurii este aferentă acestei plaje şi dacă nouă ne dispare plaja, atunci dispare tot ce înseamnă turism investiţii, locuri de muncă. Faptul că vor fi peste 30 de hectare de plaje în plus este un lucru extraordinar. Asta îi ajută şi îi stimulează şi pe investitorii privaţi ca să facă nişte investiţii pe termen lung pentru că nu se recuperează atât de uşor, cu sezonul care este de trei luni de zile, însă pe termen lung vor fi siguri că nu le va mânca apa temelia hotelului pe care îl ridică sau pe care îl renovează”, a afirmat Radu Mazăre.

Vor apărea și două insule

Lucrările de protecție preved reabilitarea digurilor, dar și construirea unora noi. Radu Mazăre are planuri mari. Vrea ca pe două din aceste noi diguri să construiască mici insule. ”Sunt în discuţii cu doamna ministru, cu cei de la Apele Române, pentru că proiectul prevede atât proiectare, cât şi execuţie, două dintre digurile acestea să fie, nu ştiu dacă integral cu banii din acest proiect, însă să le transformăm în insuliţe. Discutăm despre acest lucru de 5-6 ani, proiectul a fost semnat, va fi mult mai simplu, nu pot să spun că toată cheltuiala va fi din acest proiect. Dar două din aceste diguri vor fi transformate în insuliţe, una la plaja Modern, alta la începutul staţiunii Mamaia, în partea de sud”, a precizat primarul.

Valoarea totală: peste 170 milioane euro

Proiectul este unul dintre cele mai importante, din punct de vedere financiar, din ultimii ani. Valoarea sa este de 170.450.084 de euro, din care 145.680.660 de euro reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune, 24.726.008 de euro finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat şi 43.416 de euro contribuţia beneficiarului, adică Administraţia Naţională Apele Române, prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral. Prin acest proiect sunt propuse măsuri de protecţie a eroziunii costiere împotriva riscului de eroziune, pe o lungime de peste 7 kilometri de plajă, în cinci zone prioritare din partea sudică a litoralului românesc al Mării Negre: Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord. Lucrările ar trebui să înceapă după închiderea actualului sezon estival și ar urma să fie finalizate în decembrie 2015. De anul viitor ar putea începe un proiect similar şi în zona de sud a litoralului. Valoarea totală a proiectului pentru întregul litoral este de 450.684.460 de euro.




jooble.org