AEROPORTUL TUZLA: Cel mai performant şi economic minielicopter de instruire şi de patrulare - supraveghere, din Europa, în dotare şi la vânzare

AEROPORTUL TUZLA: Cel mai performant şi economic minielicopter de instruire şi de patrulare - supraveghere, din Europa, în dotare şi la vânzare(3112)


Între 14 şi 16 mai, „REGIONAL AIR SERVICES” (RAS) – Aeroportul Tuzla (judeţul Constanţa) prezintă cel mai eficient elicopter de training, aflat şi în dotarea sa!, în cadrul expozitiei „BSDA – BLACK SEA Defence and Aerospace” (www.bsda.ro), la „Romaero”, Băneasa, la standul RAS 01.

În parteneriat cu compania franceză „Guimbal Helicopters”, „REGIONAL AIR SERVICES” prezinta „Cabri G2”, unul dintre cele mai eficiente şi mai accesibile elicoptere, din lume, pentru instruirea piloţilor, civili sau militari, şi pentru zbor de patrulare, în cadrul expoziţiei şi conferinţei internaţionale dedicate industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale, „cyber security” şi securităţii private, de la Bucureşti – Aeroportul Băneasa.

Un produs nou şi inovator, „Cabri G2” a obţinut, în 2006, trei recorduri mondiale (!), în clasa elicoprterelor sub 500 kg: recordul de altitudine fără încărcătura (respectiv 6.658 metri/ 21.844 feets), recordul de viteză de urcare la 3.000 m (9.840 feets) - în 6 minute şi 42 secunde, şi recordul de timp la urcarea până la 6.000 m (19.680 feets) - respectiv 22 min. şi 6 sec.

„Cabri G2” este înregistrat: "Fără Restricţii", în categoria elicopterelor monomotoare cu piston (SEP) din JAA.

Uşurinta de a-l pilota a fost recunoscută de grupul de experţi EASA, în Join Operation Evaluation Board (JOEB), unde s-a admis ca trecerea pe tipul „Cabri G2” să se facă în doar... două (2) ore de zbor (!), la minimul de timp impus de lege, pentru pilotii care deţin deja licenţa SEP.

Datorită preţurilor foarte mici, de achiziţie şi de întreţinere, ca şi al costului extrem de redus pentru exploatare, dar şi a performanţelor sale deosebite, de navigaţie, „Cabri G2” şi-a găsit, în Europa, o piaţă excelentă, pentru patrulele Poliţiilor de Frontieră, dar şi pentru instruirea piloţilor militari.

Cea mai recenta achiziţie a fost făcută de către baza aeriană militară de la Dęblin (Polonia), singura academie de zbor poloneză care foloseste elicoptere proprii pentru instruitrea viitorilor piloţi, care şi-a extins flota cu 5 (cinci) elicoptere „Cabri G2”.

Din anul 2011, „Guimbal Helicopters” este reprezentată în Romania, de către !REGIONAL AIR SERVICES – Aeroportul Tuzla”, care oferă aceste elicoptere, cu preţuri pornind de la 250.000 euro (în funcţie de configuraţie, termen de livrare şi număr de bucăţi comandate.

“REGIONAL AIR SERVICES - Aeroport Tuzla” este liderul de piaţă în aviaţia generală din Romania.
La Tuzla există prima şcoala privată de aviaţie – atât pentru pregătirea piloţilor de elicopter, cât şi de avion, ca şi prima şcoală de paraşutism.
La Tuzla, aeroportul găzduieşte şi prima şcoală pentru supravieţuirea pe mare, acreditata OPITO, din Europa Centrală şi de Est.

Aeroportul ocupă locul 4, pe ţară!, în ceea ce priveşte numărul de mişcări de aeronave şi un loc fruntaş în ceea ce priveşte numărul de pasageri şi, din anul 2013, este deschis şi traficului internaţional!


FOTO: Elicopterul francez „Cabri G2” (Sursa: airlinerpicture.blogspot.com)
 

Taguri: CabriG2, AeroportulTuzla, Aeroport, Tuzla, RegionalAirServices, RAS, RegionalAirServicesAeroportTuzla, Guimbal, Helicopters, GuimbalHelicopters, BSDA, LicentaSEP, SEP, Deblin, DeblinPolonia, OPITO, EASA, JOEB,



jooble.org