Regata Mării Negre 2014 – velierele românești Mircea și Adornate sunt pe podium

Regata Mării Negre 2014 – velierele românești Mircea și Adornate sunt pe podium(1973)


Competiţia dintre nave a pornit din Varna, Bulgaria, iar în prima probă velierele trebuiau să ajungă până la Novorossiysk, în Rusia. Clasamentul provizoriu le-a poziţionat pe podium pe cele două nave româneşti participante la competiţie.

Astfel, pentru moment, la competiţia dată între velierele de Clasă A, pe primul loc se află Nadezhda (Rusia), pe locul doi este Mir (tot din Rusia), iar pe trei este Mircea (România).

Clasamentul provizoriu al clasei B arată puţin mai îmbucurător, pentru că pe primul loc se află Adornate (România), pe locul doi este Bodrum (Turcia), iar pe trei Johanna Jucretia (Marea Britanie).

În momentul în care vor ajunge toate navele în port, comandaţii fiecăreia vor trebui să completeze nişte declaraţii referitoare la ce s-a întâmplat în timpul cursei. În funcţie de acele declaraţii se pot schimba punctajele obţinute şi locurile în clasament.


”Toate velierele se întrec pe Marea Neagră până la sfârşitul lunii mai. Pe 24 mai 2014 vor veni toate în Constanţa (unde va fi, de altfel, şi finalul cursei) şi vor sta aici până pe 27 mai. Te vei putea urca gratuit la bordul fiecăreia dintre ele”, spun organizatorii.
 




jooble.org