Scena duminicală a Constanţei:

Scena duminicală a Constanţei: "Trubadurul" verdian, la "Danovski", şi "Desculţ în parc", la Teatrul de Stat(1245)


În această seară, de duminică – 27 aprilie, la ora 19.00, constănţeanul are de ales între a fi instalat într-un fotoliu al sălii Teatrului de Stat, pentru a viziona comedia romantică “Desculţ în parc”, a dramaturgului american Neil Simon, sau a participa, în calitate de spectator, la derularea pasionalei intrigi a uneia dintre cele mai valoroase opere verdiene, “Trubadurul”.


TSCT, 19.00: “DESCULŢ ÎN PARC”, de Neil Simon

 

Teatrul de Stat din Constanţa (TSCT), programează, la sediu, de la ora 19.00, comedia romantică “DESCULŢ ÎN PARC” ("Barefoot in the Park"), a americanului Neil Simon (Traducerea : Zeno Fodor).

Regia : Liviu Manolache.
Scenografia : Eugenia Tărăşescu Jianu.

Distribuţia: Florina Stănculeţ, Tani Ştefu, Nina Udrescu, Liviu Manolache, Gelu Ciobanu.

În „Desculţ în parc”, piesa de comedie (romantică) a americanului Neil Simon, asistăm la avatarurile unei proaspete căsătorii, din mare dragoste, între Paul Bratter, tânăr avocat, cu ambiţii profesionale şi sociale, şi Connie, care îşi doreşte un singur lucru de la viaţă: acela de a fi fericită, alături de Paul, fără mari pretenţii, de natură materială sau privitor la poziţia socială...
Împreună, cei doi învaţă cum să trăiască şi să îşi păstreze vie dragostea, într-un apartament foarte mic, aflat la etajul ultim al unei clădiri... fără lift!
Piesa este presărată cu replici pline de haz şi înţelepciune, mare parte dintre acestea fiind rostite de către personajul mamei lui Connie sau de către excentricul lor venerabil vecin de etaj.

 

TNOB, 19.00: “TRUBADURUL”, de Giuseppe VERDI

 

Teatrul de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski”, din Constanţa, prezintă, la sediu, în cadrul „Lunii Tenorilor”, între orele 19.00 – 21.30, opera (în patru acte) “TRUBADURUL”, de Giuseppe VERDI.

Solişti: CONSTANTIN NICA (Cluj), ELENA ROTARI, ŞTEFAN IGNAT (Bucureşti), GEORGETA GRIGORE (Craiova), CONSTANTIN ACSINTE, IONELA DUMA, DORU IFTENE, MARIUS EFTIMIE.

Dirijor: PIERRE WALTER (Franţa).

„Trubadurul” (în limba italiană: “Il trovatore”) este o operă în patru acte, compusă de Giuseppe Verdi, pe un libret de Salvatore Cammarano, scris după tragedia "El trovator", a spaniolului Antonio Garcia Gutiérrez.
Mutat la Paris, din 1848, în numai doi ani, între1851 - 1853, Verdi compune, una după alta, trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: ”Rigoletto”, “Il Trovatore” și “La Traviata”.
Premiera operei “Trubadurul” a avut loc laTeatro “Apollo” (astăzi dispărut), din Roma, la data de 19 ianuarie 1853.

Personalele principale: Manrico, trubadur, ofițer al prințului de Urgel, presupusul fiu al Azucenei (tenor); Contele de Luna, tânăr nobil aragonez (bariton); Leonora, curteana prințesei de Aragon (soprană); Azucena, o țigancă (mezzosoprană sau contralto); Ferrando, căpitan în trupele Contelui de Luna (bas); Ines, dama de companie a Leonorei (soprană); Ruiz, soldat din compania lui Manrico (tenor).

Intriga operei

Actul 1:
Ridicarea cortinei dezvăluie sala de gardă în palatul Aliaferia, reședința prințesei de Aragon. Acțiunea se petrece în timpul războiului civil, care opune monarhiei pe partizanii prințului de Urgel. Printre apărătorii regelui se află Contele de Luna, ale cărui oști sunt comandate de Ferrando. Acesta povestește cum a dispărut, pe vremuri, fratele Contelui de Luna. O țigancă se apropiase de leagănul în care dormea copilul, care în curând se îmbolnăvi. Acuzată că i-a făcut farmece, țiganca a fost arsă de vie. Atunci fata țigăncii, ca să-și răzbune mama, a răpit copilul, care nu a mai putut fi găsit.
Al doilea tablou se petrece în grădina palatului. Leonora, dama de onoare a prințesei de Aragon, îi vorbește confidentei sale Ines despre dragostea ce o simte pentru un misterios trubadur. Apare Contele de Luna; el nu e un “ticălos”, după tipicul genului, ci este un om pe care iubirea frustrată îl împinge la acte de violență. E întrerupt de vocea trubadurului ce cântă în spatele scenei. Leonora, coborând în gradină spre a-l întâlni, se aruncă în brațele lui De Luna, pe care, în întuneric l-a luat drept Manrico. Cei doi bărbați se sfidează, Manrico dezvăluindu-se ca partizan al prințului de Urgel. Urmează un duel, cu toate că Leonora se străduiește zadarnic să-i despartă.

Actul 2:
Ridicarea cortinei descoperă o șatră de țigani. Zorile se anunță iar țiganii slăvesc bucuria vieții lor, libere și aventuroase. Bătrâna țigancă Azucena stă lângă foc, cu Manrico alături. Furată de tainice gânduri, ea cântă un fel de baladă despre o femeie arsă de vie pe rug. Melodia stranie se deapănă pe un ritm monoton și se încheie cu o frază șoptită: “Răzbună-mă!” Personajul se impune ca luptând cu un destin neobișnuit. Rămas singur cu Azucena, pe care a socotit-o drept mama sa, Manrico îi pune întrebări, la care ea răspunde evaziv. Țiganca povestește cum mama ei a fost acuzată de vrăjitorie de către tatăl actualului Conte de Luna și arsă de vie. Murind i-a strigat Azucenei: “Răzbună-mă !” iar Azucena, pe jumătate nebună, a răpit pe unul din fiii contelui, spre a-l arunca în flăcări. Dar deodată, venindu-și în fire, l-a văzut pe copilul contelui lângă ea. În rătăcirea ei, își aruncase propriul său băiat în foc.
Sosește un mesager aducând două vești: fortăreața Castellor a căzut în mâinile partizanilor lui Urgel, iar Manrico e însărcinat să-i asigure paza. Pe de alta parte, Leonora, crezându-l mort, vrea să se călugărească. Auzind acestea, Manrico pleacă în grabă.
Al doilea tablou se petrece în fața mănăstirii. Contele de Luna, însoțit de Ferrando și de un grup de soldați, hotărăsc s-o răpească pe Leonora înainte ca ea să se dăruiască lui Dumnezeu. Sosește Leonora însoțită de călugărițe. Dar imediat, Manrico, cu oastea sa, o răpește pe Leonora, dejucând planurile lui De Luna, a cărui furie atinge paroxismul.

Actul 3:
Ne aflăm mai întâi în tabăra regaliștilor comandați de Contele de Luna, care asediază fortăreața Castellor, ocupată de Manrico. Este adusă Azucena, capturată în apropierea taberei. La lumina unei torțe, Ferrando o recunoaște ca fiind aceea care în trecut l-a răpit pe fratele contelui. Interogată, ea dezvăluie că ar fi mama lui Manrico, ceea ce îi dă lui De Luna un dublu motiv de răzbunare.
Al doilea tablou ne arată interiorul fortăreței, unde Leonora și Manrico cunosc o fericire de scurtă durată. Dar pregătirile de nuntă sunt întrerupte de un mesager, anunțând capturarea mamei lui Manrico. Tabloul se încheie cu ieșirea acestuia, năpustindu-se la luptă, în fruntea partizanilor, spre a-și salva mama.

Actul 4:
Manrico a pierdut lupta și a ajuns în închisoare lângă Azucena. Își ia adio de la viață și de la Leonora. Leonora se oferă contelui în schimbul libertății lui Manrico dar, pe ascuns, se otrăvește.
În ultimul tablou, Azucena și Manrico își așteaptă sfârșitul. Leonora îi aduce lui Manrico vestea eliberării. Înțelegând care este prețul plătit, Manrico o blesteamă, acuzând-o de infidelitate. Azucena se trezește și întreabă de fiul ei.
Aflând că este mort, ea îi dezvăluie lui De Luna că Manrico era fratele său. Cortina cade asupra strigătului de triumf deznădăjduit al Azucenei: “Ești răzbunată, mamă!”.

VERDI: UN GENIU AL MUZICII

Giuseppe Fortunino Francesco Verdi (n. 10 octombrie 1813, Le Roncole — d. 27 ianuarie 1901, Milano) este cel mai celebru compozitor italian, vestit mai ales pentru creațiile sale în muzica de operă.

Giuseppe Verdi s-a născut la 10 octombrie 1813, în mica localitate Le Roncole, în apropierea Parmei, Italia. Părinții săi, Carlo Giuseppe Verdi și Luigia Uttini, dețineau acolo o mică fermă (de viermi de mătase), “Osteria Vecchia”.
Încă de copil, Giuseppe ia lecții de muzică, de la organistul din comună, făcând exerciții, acasă, la o spinetta dezacordată (un fel de clavecin). Continuă în felul acesta, până când Antonio Barezzi, un comerciant din Busseto, iubitor de muzică, prieten al familiei Verdi, îl ia la el în casă și-i plătește lecții de muzică, la un nivel mai ridicat. În 1832 se prezintă la conservatorul din Milano, dar este respins, pentru că depășise limita de vârstă, pentru un student de conservator. Reîntors la Busseto, primește postul de maestru de muzică al comunei și se căsătorește, în 1836, cu fiica lui Barezzi, Margherita, de la care are doi copii, Virginia și Icilio.
Între timp, Verdi începe să compună, orientat încă de acum în direcția muzicii de operă. În 1839, debutează la Teatro alla Scala, din Milano, cu opera “Oberto, conte di San Bonifacio”, obținând un oarecare succes, umbrit, însă, în 1840’, de moartea Margheritei, apoi și a celor doi copii.
Îndurerat de aceste pierderi, Verdi se reculege și își continuă activitatea componistică, cu opera “Un giorno di regno”, care înregistrează însă un total fiasco!...
Descurajat, se gândea deja să abandoneze muzica, dar numai doi ani mai târziu, în 1842, obține, la Scala, un succes triumphal, cu opera “Nabucco”, datorat în parte și interpretării magnifice a sopranei Giuseppina Strepponi, care avea să-l însoțească până către sfârșitul vieții.
Începe o perioadă în care Verdi muncește "ca un ocnaș", cum spunea el însuși, pentru a satisface cererile diverselor teatre de operă din Italia.
Între anii 1843 și 1850, compune, într-un ritm susținut, nu mai puţin decât… 13 opere(!). Printre acestea: “I Lombardi alla prima crociata” (“Lombarzii”), “Ernani”, “I due Foscari”, “Macbeth” și “Luisa Miller”.
Tot în acest timp ia naștere relația sa cu Giuseppina Strepponi.

În 1848, se mută la Paris. Forța lui creativă este tot mai fecundă, în așa măsură că, din 1851 până în 1853, compune, una după alta, trei capodopere, cunoscute sub numele de "Trilogia populară", și anume: ”Rigoletto”, “Il Trovatore” și “La Traviata”, la care se mai adaugă și “I vespri siciliani” (“Vecerniile siciliene”). Succesul acestor opere a fost de nedescris. Împodobit cu faima dobândită, Verdi se stabilește, împreună cu Giuseppina Strepponi, la proprietatea "Sant'Agata", din Busseto, unde va locui cea mai mare parte a timpului.
În 1857, se pune în scenă opera “Simon Boccanegra”, iar în 1859 se reprezintă “Un ballo in maschera” („Bal mascat”).
În același an se căsătorește cu Giuseppina Strepponi.

Din 1861, Verdi ia parte și la activitatea politică din Italia. Numele său devenise simbolul mișcării de eliberare a Nordului Italiei, de sub dominația austriacă, sub conducerea dinastiei de Savoia (V.E.R.D.I. = Vittorio Emanuele Re D'Italia = Victor Emanuel / Vittorio Emanuele, Regele Italiei).
În 1874 este numit senator în Parlamentul italian.
Nu-și întrerupe, însă, activitatea muzicală și compune opera “La forza del destino” („Forța destinului”) și “Messa di Requiem”, celebrată în 1873, la moartea scriitorului Alessandro Manzoni.
Pentru festivitățile prilejuite de deschiderea Canalului de Suez, în 1869, compune opera Aida, care inaugurează Opera din Cairo (Egipt).
În 1887, este reprezentată capodopera “Otello”, iar în 1893, la vârsta de 80 de ani (!), se inspiră din nou din Shakespeare, pentru a compune opera – buffa “Falstaff”, după care se retrage la "Sant'Agata" și își ia adio de la activitatea componistică.
După ce, în 1897, moare Giuseppina, Verdi se stinge și el din viață, la Milano, la 27 ianuarie 1901.
Operele verdiene (cu locul şi data premierei): “Oberto, conte di San Bonifacio”, Teatro alla Scala - Milano, 17 noiembrie 1839; “Un giorno di regno”, Teatro alla Scala - Milano, 15 septembrie 1840; “Nabucco”, Teatro alla Scala - Milano, 9 martie 1842; “I Lombardi alla prima crociata”, Teatro alla Scala - Milano, 11 februarie 1843; “Ernani”, Teatro La Fenice - Veneția, 9 martie 1844; “I due Foscari”, Teatro Argentina - Roma, 3 noiembrie 1844; “Giovanna d'Arco”, Teatro alla Scala - Milano, 15 februarie 1845; “Alzira”, Teatro San Carlo - Neapole, 12 august 1845; “Attila”, Teatro La Fenice - Veneția, 17 martie 1846; “Macbeth”, Teatro La Pergola - Florența, 14 martie 1847; “I masnadieri”, Her Majesty's Theatre - Londra, 22 iulie 1847; “Jérusalem”, L'Opéra de Paris, 22 noiembrie 1847); “Il corsaro”, Teatro Grande - Trieste, 25 octombrie 1848; “La battaglia di Legnano”, Teatro Argentina - Roma, 27 ianuarie 1848; “Luisa Miller”, Teatro San Carlo - Neapole, 8 decembrie 1849; “Stiffelio”, Teatro Grande - Trieste, 16 noiembrie 1850; “Rigoletto”, Teatro La Fenice - Veneția, 11 martie 1851; “Il Trovatore”, Teatro Apollo - Roma, 19 ianuarie 1853; “La Traviata”, Teatro La Fenice - Veneția, 6 martie 1853; “I vespri siciliani” ("Vecerniile siciliene"), L'Opéra de Paris, 13 iunie 1855; “Simon Boccanegra”, Teatro La Fenice - Veneția, 12 martie 1857; “Aroldo”, Teatro Nuovo - Rimini, 16 august 1857; “Un ballo in maschera”, Teatro Apollo - Roma, 17 februarie 1859; “La forza del destino” ("Forța destinului"), Teatrul Imperial - Sankt Petersburg, 10 noiembrie 1862; “Don Carlos”, L'Opéra de Paris, 11 martie 1867; “Aida”, Teatrul de Operă - Cairo, 24 decembrie 1871; “Otello”, Teatro alla Scala - Milano, 5 februarie 1887; “Falstaff”, Teatro alla Scala - Milano, 9 februarie 1893.

A mai compus: “Cvartet de coarde, în Mi minor” (1873); “Messa da Requiem” (1874); “Quattro pezzi sacri” (1898).

(Sursa documentară: Wikipedia ş.a.)

FOTO. 1 – 7: “Trubadurul”, la TNOB “Oleg Danovski” – Constanţa (Sursa: tnobconstanta.ro); 8: Giuseppe Verdi; 9: Teatro "Apollo" di Roma (Desen de epocă); 10: Afişul spectacolului cu piesa “Desculţ în parc”, la Teatrul de Stat Constanţa.
 

Taguri: Trubadurul, Verdi, TNOB, TNOBConstanta, Constanta, OlegDanovski, Danovski, GiuseppeVerdi, DescultinParc, NeilSimon, Simon,



jooble.org