Delegaţie din Turcia, la Prefectura Constanţa: s-a vorbit despre turismul de aventură, feribot şi

Delegaţie din Turcia, la Prefectura Constanţa: s-a vorbit despre turismul de aventură, feribot şi "Turkish Airlines"(1394)


Astăzi, miercuri - 23 aprilie, la sediul Instituţiei Prefectului – Judeţul Constanţa, prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, a primit vizita unei delegaţii din Provincia Kastamonu, Republica Turcia.

Delegaţia a fost formată din: Erdoğan Bektaş, guvernator al Provinciei Kastamonu, E.S. Ali Bozcalişkan, consul general al Republicii Turcia la Constanţa, respectiv E.S. Ŏzgen Topçu, viceconsul al Republicii Turcia la Constanţa.

Guvernatorul Provinciei Kastamonu, Erdoğan Bektaş, a spus că el consideră că legăturile cu orașele port la Marea Neagră trebuie întărite şi că dorește să valorifice oportunităţile portului din zona lor, considerând că este important să se dezvolte relaţii cu celelate porturi la Marea Neagră.

Vizita Guvernatorulului Provinciei Kastamonu, Erdoğan Bektaş, la Prefectura Constanța, este strâns legată de lucrările proiectului ”Development of Outdoor Adventure Tourism Network in Black Sea Region (DOOA)”, care se desfășoară în aceste zile la Constanța.
Așa cum a spus chiar Erdoğan Bektaş, prin acest proiect se dorește dezvoltarea reţelei turismului de aventură.
Erdoğan Bektaş a spus şi că Provincia Kastamonu are un mare potenţial pentru turismul de aventură, centre de schi, cascade, și multe alte posibilitati de distracţie.
El a precizat că dorește ca vecinii și partenerii din proiect să cunoască cât mai bine regiunea.

La rândul său, prefectul județului Constanța, Radu Volcinschi, a spus că interesul comun este acela de a fi cât mai dezvoltate relațiile bilaterale, afirmând totodată că tot ceea ce construiesc împreună, România și Turcia va duce implicit la o mai mare valorificare a potențialului celor două zone.

Prefectul Radu Volcinschi a menționat că nu numai turismul trebuie să fie componenta care leagă cele două regiuni, el precizând că județul Constanța are un potențial foarte mare din punct de vedere al agriculturii, dar și economic, amintind Portul Constanța și Canalul Dunăre - Marea Neagră unde se pot dezvolta proiecte foarte importante.

E.S. consul general al Republicii Turcia la Constanţa, Ali Bozcalişkan, a punctat încadrul întâlnirii dorinţa de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două țări, afirmând că cele două părți au obligația dezvoltării continue a căilor de comunicaţie. Ali Bozcalişkan consideră că șoselele nu sunt suficiente și că trebuie mers mai departe, cum ar fi dezvoltarea căilor de comunicaţie, atât pe calea apei, cât şi pe cea a aerului.

El a spus că deja la nivelul transportului aerian, numărul curselor de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu va fi suplimentat, ceea ce va conduce la creștere a numărului de turiști.

A mulțumit, totodată, pentru facilităţile care li se acordă cetăţenilor turci, apreciind că trebuie continuate demersurile și pentru înființarea liniei de feribot.

FOTO: Prefectul Radu Volcinschi
 

Taguri: Turcia, Kastamonu, ProvinciaKastamonu, MihailKogalniceanu, ConsulGeneral, Constanta, AliBozcaliskan, ErdoganBektas, Prefectura, RaduVolcinschi, Volcinschi, prefect, RepublicaTurcia, TurismdeAventura, feribot, aeroport, aerian, Kogalniceanu,



jooble.org