TRAGEDIE. Fată de 17 ani, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Prietenul ei, găsit spânzurat(804)


Tragedie în satul Aliman, din Constanța. O fată de 17 ani a fost găsită moartă, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori. Lângă cadavrul ei a fost găsit corpul fără viață al prietenul acesteia, de 29 ani, care se spânzurase într-o magazie.

Corpurile celor doi au fost descoperite chiar de tatăl băiatului. Acesta a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de la Serviciul Criminalistic şi de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Oamenii legii spun că prima ipoteză în acest caz este că bărbatul ar fi omorât-o pe fată, apoi s-ar fi sinucis, dar nicio altă variantă nu este exlcusă.

Trupurile celor doi vor fi transportate la morgă pentru necropsie.




jooble.org