Nicuşor Constantinescu, declarat incompatibil. Reacția sa: ”Nu sunt incompatibil. ANI nu face altceva decât să vâneze tot ce este din PSD şi PNL”

Nicuşor Constantinescu, declarat incompatibil. Reacția sa: ”Nu sunt incompatibil. ANI nu face altceva decât să vâneze tot ce este din PSD şi PNL”(944)


Doi politicieni de la PDL, doi de la PNL şi doi de la PSD au intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan este acuzat de inspectorii ANI de fals în declaraţii pe motiv că nu şi-ar fi declarat acţiuni la Transgaz Mediaş în valoare de 94.000 de euro, fiind sesizat Parchetul. Pe lista ANI, sub acuzaţia de incompatibilitate se află preşedinţii CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu (PSD) şi CJ Brasov, Aristotel Căncescu (PNL) dar şi primarul Sibiului (PNL) Klaus Johannis. În cazul primarul sectorului cinci, Marian Vanghelie (PSD) ANI a constatat o diferenţă nejustificată de aproximativ 180.000 de euro între avere şi venituri. Fostul preşedinte al CJ Damboviţa (PDL), Florin Popescu, este acuzat de conflict de interese.

Nicuşor, incompatibil?!

În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Nicuşor Constantinescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20.06.2008 - 23.03.2009, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de Preşesedinte al Consiliului Judeţean Constanţa cât şi calitatea de reprezentant al Judeţului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul S.C. RAJA S.A. Constanta, încălcând astfel, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare. Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, Nicuşor Constantinescu fiind informat, la 04.01.2011 şi 07.03.2013 (confirmare de primire din data de 11.03.2013), despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Nicuşor Constantinescu nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
Nicuşor Constantinescu exercită, în prezent, al treilea mandat consecutiv de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (2004 - 2008, 2008 - 2012, 2012 - prezent).

Urmările incompatibilităţii

Potrivit legii administraţiei publice locale, funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional. Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.
În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate. Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.
Constantinescu: „Vom cere schimbarea conducerii ANI. Nu sunt incompatibil”!
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat pentru că nu se află în stare de incompatibilitate şi că cei de la ANI fac un „abuz în serviciu”, motiv pentru care va cere schimbarea conducerii acestei instituţii împreună cu întreaga organizaţie PSD Constanţa. Constantinescu a mai spus că şi o serie de foşti şi actuali aleşi locali din judeţul Constanţa au fost sau sunt cercetaţi de ANI pentru acelaşi tip de incompatibilităţi. „Cum să fie incompatibil un primar pentru că reprezintă Consiliul Local într-o companie internaţională care operează în 9 judeţe din România. RAJA nu mai este companie de interes local. ANI nu face altceva decât să vâneze tot ce este din PSD şi PNL”, a conchis Constantinescu.




jooble.org