Mazăre a intrat pe terenul nisipurilor mișcătoare

Mazăre a intrat pe terenul nisipurilor mișcătoare(2477)


Radu Mazăre a intrat pe terenul nisipurilor mișcătoare. Pentru primarul constănțean, nimic nu mai este sigur. Obișnuit cu agitația mării, este nevoit să se confrunte acum cu agitația din dosarele sale. Dosarele mari, cum e cel al retrocedărilor, sunt de ani de zile în atenția magistraților, dar problemele reale par să apară din chestiuni mai mărunte.

O astfel de chestiune aparent măruntă este cea pentru care a fost reținut 24 de ore: presupusa șpagă pe care a primit-o de la evrei pentru construirea de locuințe ieftine. Dacă a luat sau nu mită va decide justiția.

Ce pare de necrezut în acest caz este nonșalanța cu care Radu Mazăre și fratele său și-au creat conturi în bănci străine, FĂRĂ SĂ LE MENȚIONEZE ÎN DECLARAȚIILE DE AVERE. Au uitat să facă lucrul ăsta, deși conturile sunt deschise de circa trei ani. Au uitat sau nu au făcut-o în mod intenționat. Explicația primarului a fost că nu știa că prietenul său, Elan, i-a virat banii. Era vorba de zeci de mii euro. Să facem un exercițiu: aveți de primit nu 600.000 de euro, cum are Mazăre, ci 10.000 de lei. Nu sunteți curioși să vedeți dacă vă intră în cont? Politicienii își completează declarația de avere la centimă. Mazăre avea obligația legală să își verifice contul. Sau măcar să îl sune pe Elan să îl întrebe dacă i-a virat banii.

Și mai e ceva. Elan a scris cu mâna lui că suma din cont este ”onorariu”, nu plată a datoriei.

Nici senatorul Alexandru Mazăre nu și-a declarat zecile de mii de euro primiți de la evrei. Acesta nu a explicat în niciun fel omisiunea. Fratele Radu a spus că Alexandru nu îl cunoaște pe Elan și că pur și simplu acesta i-a băgat niște bani în cont. Să nu fim naivi: când deschizi un cont bancar semnezi cu mânuța ta actele și mai ai și oarecari responsabilități.

ANI a început verificarea averilor fraților Mazăre. Pentru aceștia, nimic nu mai este sigur. Au de răspuns la multe întrebări și au de dat explicații. Poate nu în fața electoratului care îi va vota până în pânzele albe, dar cu siguranță în fața autorităților. Frații Mazăre au intrat pe tărâmul nisipurilor mișcătoare.

Concluzia acestor evenimente am auzit-o de la mai mulți susținători, dar și adversari. Aproape toți trăisesc un sentiment curios de dezamăgire. Îl credeau pe Mazăre de neatins, Che Guevara în luptă deschisă cu autoritățile. Era un personaj politic puternic, diabolic, machiavelic, iscusit. ”Ori suntem mafioți, ori nu mai suntem?” Acum, după această greșeală de începător, mitul invincibilului Mazăre a apus. Probabil că eroarea fraților Mazăre i-a mirat și pe procurorii DNA. Este de ajuns o lovitură la bază pentru a dărâma un întreg edificiu și se pare că Radu Mazăre a lăsat garda jos. Knock-out-ul justiției plutește în aer.
 




jooble.org