Asociaţia Comunelor din România a hotărât

Asociaţia Comunelor din România a hotărât "să ţină aproape" de Banca Mondială(1265)


Astăzi, vineri - 11 aprilie, în prezenţa președintelui Consiliului Județean Tulcea (CJT), Horia Teodorescu, s-a desfăşurat ședința Comitetului Director al Asociației Comunelor din România – filiala Tulcea (condusă de președintele ACoR, primarul din Luncavița, Ștefan Ilie).

Pe ordinea de zi s-au regăsit discuții referitoare la bugetul Asociației, stadiul încasării cotizațiilor, bilanțul contabil.
De asemenea, la punctul „Diverse“ au fost luat în discuție problemele autorităților locale din comunele tulcene.

La ședință au participat deputatul Vasile Gudu, deputatul Neviser Zaharcu, deputatul Ion Bălan, senatorul Octavian Motoc, reprezentanți ai sindicatelor, ai asociațiilor axate pe servicii publice, primari ai comunelor din județul Tulcea.

„Primarul Ștefan Ilie este un om care muncește în beneficiul autorităților locale. Și este corect să recunoaștem că atunci când o măsură propusă de Asociația Comunelor reușește, aceasta vine și în beneficiul locuitorilor județului Tulcea. Scopul nostru este acela de a ridica standardul de viață al județului nostru, iar în acest sens am început să promovăm pentru fiecare localitate un proiect“, a spus președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

Acesta a mai discutat şi despre proiectele gândite pentru peste 30 de localități prinse în strategia Deltei Dunării și a remarcat parteneriatul eficient dintre CJ și primării, care trebuie fructificat și pe viitor.

„Vă rog să răspundeți prompt, să fiți deschiși la solicitările de a participa la o serie de întâlniri, cum ar fi cele cu Banca Mondială“, le-a mai transmis președintele primarilor prezenți în sala de ședința Consiliului Județean.
 

Taguri: BancaMondiala, BM, CJT, CJTulcea, HoriaTeodorescu, Teodorescu, Luncavita, StefanIlie, Stefan, Ilie,



jooble.org