Scrisoarea emoționantă a unui premiant NASA

Scrisoarea emoționantă a unui premiant NASA(1846)


Matei Popovici a câștigat premiul I la concursul „NASA Space Settlement Competition” cu proiectul „Helios – Celestial Pioneer”. Și-ar dori să ajungă, împreună cu ceilalți colegi, să-și ridice premiul, de la sediul NASA. Iată scrisoarea lui.

“Mă numesc Matei Popovici și sunt elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Anul acesta am câștigat premiul I la concursul „NASA Space Settlement Competition” cu proiectul „Helios – Celestial Pioneer”, împreună cu alți șapte colegi.
Concursul constă în elaborarea unui proiect științific având ca subiect crearea unei stații spațiale inovatoare. Anual, la concurs participă în jur de 500 de echipe din toată lumea. Juriul din SUA a fost impresionat de ideea noastră, întrucat noi nu am proiectat o singură stație, ci un ansamblu de 6 stații, din care 3 stații principale ("Tomis" aflată pe Marte, "Helios" aflată în punctul Lagrange L4 și "The Eagle Base" situată pe Lună), având drept scop principal colonizarea planetei Marte. În acest sens, am propus numeroase idei de terraformare a acesteia, cu alte cuvinte, să aducem planeta Marte în stadiul în care aceasta ar putea deveni locuibilă.
Întrucât am obținut premiul I, am fost invitați să ne prezentăm proiectul în fața specialiștilor de la NASA la conferința „International Space Development Conference”, care va avea loc în Los Angeles. Din păcate, nu îmi pot permite să particip la această conferință deoarece NASA nu acoperă cheltuielile de transport și cazare.

Acest rezultat nu este singular, experiența mea în acest tip de competiții începând de anul trecut, când am reușit performanța de a obține premiul II cu proiectul „The Solar Architect” la același concurs. În acest context, am obținut locul I la „Salonul Național de Inventică și Creație Științifică”. De asemenea, am fost premiat de cosmonautul Dumitru Prunariu pentru rezultatele obținute la concursurile organizate de NASA.

Fiind pasionat de fizică, matematică, de design și grafica 3D, anul acesta am ales ca principală responsabilitate proiectarea arhitectuala, modelarea 3D si vizualizarea celor 3 statii sub forma unui tur virtual. Pentru aceasta am realizat 3 filme ce poartă privitorul de-a lungul punctelor esentiale ale statiilor principale.
Sper să găsiți interesantă realizarea noastră și să mă susțineți financiar în vederea participării la conferința „International Space Development Conference” care va avea loc la Los Angeles în perioada 14-18 mai 2014. Aș dori să menționez că costul aproximativ al deplasării este de 2000 de dolari, prin urmare orice ajutor este binevenit.
Cu mulțumiri și deosebită considerație,
Popovici Matei Ioan
0736516191”




jooble.org