Cum a fost sărbătorită, la Tulcea,  ZIUA JANDARMERIEI ROMÂNE

Cum a fost sărbătorită, la Tulcea, ZIUA JANDARMERIEI ROMÂNE(1263)


Astăzi, joi – 3 aprilie, «ZIUA JANDARMERIEI ROMÂNE» (totodată: aniversarea a 164 de ani de existență a Jandarmeriei Române!) a fost sărbătorită şi la Tulcea.

La evenimentele din municipiul – reşedinţă de judeţ au participat, alături de șefii Inspectoratului Județean de Jandarmi, Mihai Nicolae, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea; viceprimarul municipiului, Mircea Iordache; șeful Poliției Judeţene, Viorel Oltu; al Inspectoratului pentru Situații de Urgență - Tulcea, Florin Bașcău; comandantul UM 0782, Cătălin Țibuleac.

După o scurtă slujbă, ținută de Prea Sfinția Sa Visarion, Episcopul Tulcii, și părintele Dumitru Torino, comandantul Jandarmeriei Tulcea a dat citire mesajului transmis de inspectorul general al IGJR, general Mircea Olaru.

Au urmat tradiţionalele avansări în grad și acordări de diplome, în semn de apreciere pentru toată activitatea desfășurată în ultimul an, după care câștigătorii competițiilor sportive, organizate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, și-au primit cupele.

 

Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române este situat la 3 aprilie 1850, când, printr-un „OPIS domnesc” (iar nu... „ofis”, cum scriu unii „ziarişti” astăzi!), domnitorul Moldovei (în perioadele: mai 1849 – octombrie 1853 şi octombrie 1954 – 3 iunie 1856), Grigore Alexandru Ghica, a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“.
Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.
Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de Jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe).

Inspectoratul tulcean a fost înfiinţat conform Ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor nr. I/0534 din 08.04.2005.

Din luna mai a aceluiași an, conducerea IJJ Tulcea este asigurată de col. Pavel Vizitiu.
 

Taguri: ZiuaJandarmerieiRomane, Tulcea, JandarmeriaRomana, Jandarmeria, tulceana, IJJTulcea, IJJ, Col.PavelVizitiu, PavelVizitiu, Vizitiu, GrigoreAlexandruGhica, GrigoreGhica, Ghica, Ghika, Gr.Alex.Ghica, domnitorul, Moldovei, ViorelOltu, Oltu, EpicopulTulcii, Vi,



jooble.org