Fost primar din judeţul Constanţa, declarat incompatibil de ANI(1049)


Agenţia Naţională de Integritate l-a declarat incompatibil pe fostul primar al comunei Dobromir, Iusein Visel. Reprezentanţii ANI susţin că, acesta s-a aflat în conflict de interese în perioada februarie 2009 - iunie 2012, întrucât, în calitate de primar al comunei Dobromir a propus şi prezentat expunerile de motive privind arendarea unor suprafeţe de păşune, situate pe raza Comunei Dobromir.
Totodată, Iusein Visel este acuzat că a propus şi prezentat proiectul de hotărâre privind arendarea de către tatăl său a unei suprafeţe de păşune de 63,99 ha din perimetrul Comunei Dobromir.

„A semnat un contract de prin care a fost arendată de tatăl său suprafaţa de 63,99 ha din păşunea comunei Dobromir, pe o durată de 5 ani, preţul arendei fiind stabilit la 50 Lei/ha/an. Totodată, el a semnat un contract de închiriere prin care a închiriat personal un spaţiu comercial în suprafaţă de 40 mp, pe o durată de 5 ani, cu preţul de 80 Lei/an/mp, spaţiu ce aparţine Primăriei comunei Dobromir. Ulterior semnării acestui contract, la adresa unde spaţiul comercial închiriat figurează, s-a deschis un punct de lucru (sediu secundar) al S.C. VISEL SALIM S.R.L. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de asociat şi funcţia de administrator)”, se spune într-un comunicat de presă al ANI.

Totodată, reprezentanţii ANI mai spun că Iusein Visel a semnat un contract de închiriere prin care tatăl său, a închiriat un spaţiu în suprafaţă de 32 mp, pe o durată de 5 ani, cu prețul de 5 Lei/lună/mp, spaţiu ce aparţine Primăriei Comunei Dobromir. Ulterior semnării acestui contract, la adresa unde spaţiul închiriat figurează, s-a deschis un punct de lucru (sediu secundar) al S.C. AGRICOL IUSEIN S.R.L. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat).
 




jooble.org