HANDBAL masculin: HCM Constanţa a învins şi s-a calificat în

HANDBAL masculin: HCM Constanţa a învins şi s-a calificat în "sferturile" EHF Cup! NUMELE LUI NICUŞOR CONSTANTINESCU A FOST SCANDAT MINUTE-N ŞIR...(1570)


HANDBAL CLUB MUNICIPAL (HCM) CONSTANŢA, campioana ultimelor cinci ediţii ale întrecerilor primei ligi a handbalului masculin românesc, a învins, astăzi, în Sala Sporturilor din Constanţa, într-un nou meci “de infarct” (aşa cum ne-a obişnuit, din păcate!, în ultima vreme!...), cu 29 – 25 (15 – 13), pe francezii de la Chambery “Savoie”, rivalii direcţi la calificarea în “sferturile de finală” ale Cupei Federaţiei Europene de Handbal - EHF Cup (a doua ca valoare printre întrecerile intercluburi de pe “Bătrânul continent”, după Liga Campionilor).

Meciul, care a început la 12.00 (Ora României), a contat pentru cea de-a şasea etapă, ultima, a întrecerilor Grupei D a “optimilor de finală” ale celei de-a 33 – a ediţii (2013 – 2014) a Cupei Federaţiei Europene de Handbal (EHF Cup).

NICUŞOR CONSTANTINESCU... OVAŢIONAT ÎNDELUNG, PRIN SCANDAREA REPETATĂ A NUMELUI SĂU!

Asistenţa a bătut, numeric, recordul Sălii Sporturilor din Constanţa, în acest sezon!

VEDETA “TRIBUNEI” A FOST, CUM ERA DE AŞTEPTAT, NICUŞOR DANIEL CONSTANTINESCU, PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN CONSTANŢA, AFLAT CU… UN PICIOR ÎN GROAPĂ (CONFORM PROPRIILOR JELANII!) ŞI CU CELĂLALT ÎN… PUŞCĂRIE (CONFORM DOSARELOR INSTRUMENTATE DE CĂTRE D.N.A.!!).
NUMELE POTENŢIALULUI PUŞCĂRIAŞ A FOST, ŞI ÎNCĂ… ÎNDELUNG!, OVAŢIONAT / SCANDAT, MINUTE ÎN ŞIR, ÎN REPETATE RÂNDURI, DE CĂTRE PUBLIC!!
Era evidentă şi… “regia”, pe lângă normala recunoştinţă a suporterilor HCM, pentru consistenta susţinere financiară, asigurată acestui clubul public, de către ordonatorul său de credite, Consiliul Judeţean Constanţa!

Primii 100 dintre spectatorii sosiţi la sală au primit și câte un steguleţ cu tricolorul românesc.
Şi aceasta pentru că HCM joacă, acum, nu numai pentru oraşul (şi judeţul) Constanța, ci și pentru România, fiind SINGURA echipă de handbal care ne mai reprezintă, în acest sezon, în cupele europene!

HCM – Chambery a decis echipa care merge mai departe în Cupa EHF.

Iată care sunt poziţiile finale, în Grupa D, ale candidatelor la locul doi, calificant în “optimile de finală” ale EHF Cup, ediţia 2013 – 2014:
2.HANDBAL CLUB MUNICIPAL - HCM CONSTANŢA (ROMÂNIA) – 8 puncte (golaveraj: +13, 173– 160): 3 – 2 – 1
(Aşadar: trei victorii, primele două cu codaşa din Slovacia!, a treia astăzi, cu francezii; două egaluri şi o înfrângere. În ordine cronologică: a învins, la Constanţa, în prima etapă, pe “Sporta”, apoi a făcut două egaluri: în deplasare, în Savoia, şi acasă, cu berlinezii; duminica trecută a pierdut, în capitala Germaniei; a învins în Slovacia; a câştigat, “acasă”, cu Chambery!);
3.Chambery “Savoie Handball” (Franţa) – 6 puncte (golaveraj: +4, 162 – 158): 2 – 2 - 2;

 

“Filmul meciului (urmărit, în direct, la “Neptun Tv”):

 

Campioana României a trăit, ca de obicei, în ultimul timp!, periculos meciul cu Chambery.
Handbaliştii “marinari” au început bine şi s-au distanţat, repede, la 4 goluri: 7-3.
Francezii au replicat, însă, la fel de rapid şi au… preluat conducerea: 10-9 !
HCM a revenit pe finalul primei reprise, pe care a încheiat-o în avantaj: 15-13 !

Repriza a doua s-a desfăşurat după acelaşi model!.
După un început bun al constănţenilor, a urmat o nouă perioadă de… relache…
Savoiarzii au înscris cinci goluri, fără să primească vreunul!, şi conduceau, pe la jumătatea reprizei, cu 20-18!
Csepreghi a făcut minuni, iar HCM a revenit.
Îndârjiţi şi de eliminarea gogeterului Grupei D (!), Şimicu, românii au reuşit un final aproape perfect!
Până la urmă, HCM Constanţa a câştigat meciul, cu 29 - 25 şi s-a calificat în “sferturile (tur – retur) ale EHF Cup.
Aşteptăm desemnarea adversarei!...

Astfel, constănțenii încheie grupa pe locul al doilea și… pe locul trei cel puţin în ierarhia formațiilor clasate pe poziția secundă, în cele patru grupe.
Reamintim că sistemul competiției e unul destul de complicat.
“Fuchse” Berlin (care va juca, deseară, “acasă”, cu ultima clasată, din grupă, formaţia slovacă “Sporta” Hlohovec) e direct calificată pentru “Final 4”, care va avea loc în capitala Germaniei.
Se vor disputa astfel doar trei sferturi de finală, pentru desemnarea celorlalte trei participante.

 

“Marinarii” au pregătit foarte atent meciul, atât în plan tehnico – tactic şi fizic, cât şi… mental – volitiv!

 

Handbaliștii campioanei României s-au antrenat, în această săptămâna, în Sala Sporturilor din Constanţa, pe suprafaţa specială, cerută de regulamentul Federaţiei Europene de Handbal (pentru protecţia jucătorilor!), „taraflex”, montată pentru meciul cu francezii de la Chambery.

Antrenorul HCM – ului, macedoneanul Zvonko Sundovski, a insistat la ultimul antrenament, desfășurat la ora partidei, nu doar pe scheme tactice, de joc, ci și pe pregătirea psihologică a jucătorilor săi, înaintea unei partied decisive, de tipul “quitte ou double” (sau, mai… neaoş româneşte: “TOTUL sau nimic!”

 

TEORETIC, ne puteam califica şi cu egal, în meciul din această duminică, de la Constanţa, cu rivala directă, Chambery, DAR… (TOT) VICTORIA ERA SFÂNTĂ!

 

Reamintim, pentru a arăta cât de “strânsă” era situaţia, în materie de calificare, care era, înaintea ultimei etape (a şasea), clasamentul Grupei D, a “optimilor de finală” ale Cupei EHF, ediţia numărul 33, 2013 - 2014:
1.“Fuchse” Berlin - Reinickendorf (Germania) – 8 puncte (golaveraj: +11, 147– 136): 3 victorii – 2 egaluri – 0 înfrângeri;
2.HANDBAL CLUB MUNICIPAL - HCM CONSTANŢA (ROMÂNIA) – 6 puncte (golaveraj: +9, 144– 135): 2 – 2 – 1.
(Aşadar: două victorii, ambele cu codaşa din Slovacia!, două egaluri şi o înfrângere. În ordine cronologică: a învins, la Constanţa, în prima etapă, pe “Sporta”, apoi a făcut două egaluri: în deplasare, în Savoia, şi acasă, cu berlinezii; duminica trecută a pierdut, în capitala Germaniei, iar acum a învins în Slovacia);
3.Chambery “Savoie Handball” (Franţa) – 6 puncte (golaveraj: +8, 137 – 129): 2 – 2 - 1;
4.HC “Sporta” Hlohovec (Slovacia) – 0 puncte (golaveraj: -28, 119 – 147): 0 – 0 – 5.

(Ca o remarcă: ordinea aceea – care speram să se menţină şi după ultima etapă, lucru care s-a şi întâmplat, din fericire! – în clasamentul Grupei D reflectă, de fapt, cu exactitate, tocmai… grila valorică a urnelor din care au fost extrase echipele, a favoritelor deci: “Fuchse”, locul al 3- lea în ultima ediţie încheiată, din puternica Bundesliga!, şi, în urma sa, HCM, ambele venite din competiţia superioară, Liga Campionilor EHF; apoi cei promovaţi din “şaisprezecimile” EHF Cup: francezii şi, ultimii, slovacii!)

De menţionat era, pentru noi, suporterii HCM – ului, şi faptul că în clasamentul marcatorilor (“golgeterilor”), din TOATE cele patru grupe ale “sferturilor” (câte patru echipe, fiecare), constănţeanul Alexandru Viorel ŞIMICU ocupa, înaintea ultimelor meciuri, onorantul loc… 2 (DOI!), cu 33 de goluri, marcate în cele cinci (5) partide de până acum (pe primul loc, cu 35 de goluri, este portughezul Andre Pedro Caseiro – Portela, de la “Sporting CP” Lisabona, echipă virtual calificată, deja, în “sferturi”, din Grupa B; iar pe a treia poziţie se situează, surpriză, tot un jucător din Grupa noastră, D, dar de la cea mai… slabă echipă (fără niciun punct: cinci înfrângeri!), HC “Sporta” Hlohovec: slovacul Frantisek Zatko, cu 31 de goluri!

Reamintim că ultimele două partide ale Grupei D a “optimilor” s-au jucat astăzi, duminică - 30 martie: HCM CONSTANŢA – Chambery “Savoie Handball” (în Sala Sporturilor, din oraşul nostru) şi “Fuchse” Berlin – “Sporta” Hlohovec.
NOI STĂTEAM FOARTE BINE (excelent am fi stat dacă nu ratam victoria, pe care am avut-o în mână, în Franţa!...): NE CALIFICAM, absolut TEORETIC,… (CHIAR) ŞI CU (ÎNCĂ UN) MECI EGAL (după cel din tur, din Franţa, în care am “scos”, pe 16 februarie, un valoros egal: 29 – 29, la pauză fiind 14 – 14).
Şi asta datorită faptului că noul regulament a scos (COMPLET!) criteriul golurilor marcate în deplasare (care ne-ar fi obligat ca la Constanţa scorul egal să nu fie mai mare decât cel de la Chambery, adică 29 – 29!...).
Conform noului regulament, la egalitate de puncte în grupă (pentru două sau mai multe echipe!), departajarea se face, în ordine descrescătoare a prevalenţei criteriului, în funcţie de: 1. Punctele din meciurile directe; 2. Diferenţa (cumulată) de golaveraj din meciurile directe; 3. Numărul de goluri marcate în meciurile directe; 4. DIFERENŢA DE GOLAVERAJ, ÎN URMA TUTUROR MECIURILOR DISPUTATE, DE CĂTRE FIECARE DINTRE CELE DOUĂ ECHIPE, ÎN GRUPĂ!; 5. Numărul de goluri marcate în toate meciurile din grupă; 6. Tragerea la sorţi!...

Aşadar, dacă am fi înregistrat, astăzi, la Constanţa, al doilea meci egal, cu savoiarzii, am rămâne cu diferenţa de golaveraj (în toate meciurile pe care le-am disputat în grupă!) SUPERIOARĂ francezilor, AŞA… MINIMĂ CUM ESTE EA: UN (SINGUR) GOL: plus9 (nouă), faţă de plus8 (opt)!
(De remarcat că şi dacă nu am fi avut acest gol în plus, la diferenţa generală de golaveraj, tot ne-am fi calificat, conform criteriului următor, al cincilea: mai multe – şapte (7), mai exact -- goluri marcate, în grupă!)

Iată cum sunt enumerate, în original (limba engleză) criteriile de departajare, în regulamentul EHF Cup:
“If two or more teams are equal on points on completion of the group matches, the following criteria are applied to determine the rankings (in descending order): 1. Number of points in matches of all teams directly involved: 2. Goal difference in matches of all teams directly involved; 3. Greater number of plus goals in matches of all teams directly involved; 4. Goal difference in all matches of the group; 5. Greater number of plus goals in all matches of the group.
If no ranking can be determined, a decision shall be obtained by drawing lots. Lots shall be drawn by the EHF, if possible in the presence of a responsible of each club.”
(Sursa: WIKIPEDIA – The Free Encyclopedia, art.: “EHF Cup”)

Cât despre “Fuchse” Berlin (principala favorită, din start, a Grupei D!), aceasta era, deja, VIRTUAL CALIFICATĂ!, înaintea ultimei etape (chiar dacă pierdea, în ultima etapă!), doar una dintre contracandidatele (serioase) iniţiale, HCM sau Chambery, care au jucat astăzi între ele, putând, bineînţeles, să o egaleze, la puncte (8), şi asta doar dacă s-ar fi întâmplat o… imensă minune, adică: nemţii să piardă, la Berlin, cu codaşa Grupei D, “Sporta”, sau altfel spus: slovacii să câştige PRIMELE lor puncte, învingând tocmai la lidera berlineză acasă! (în partida din tur, nemţii au învins lejer, în deplasare, cu 33 – 27).

 

PRIMELE DOUĂ ECHIPE DIN GRUPĂ SE CALIFICĂ ÎN “SFERTURILE DE FINALĂ” ALE COMPETIŢIEI, CU… EXCEPŢIA UNEIA!

 

După confruntările bilaterale, tur – retur, din “sferturi de finală” (care se vor desfăşura în zilele de 19 – 20 şi 26 – 27 aprilie), se va desfăşura un turneu final, de tipul “Final - Four” (cu duouă meciuri iniţiale, prin tragere la sorţi, în prima zi, care vor desemna adversarele din “Finala Mare” şi “finala mică”, de a doua zi) între 17 – 18 mai, la… Berlin (adică tocmai în vizuina şiretelor “Vulpi” / “Fucse” – simbolul Berlinului, încă din Evul Mediu), în „Max Schmeling - Halle” (a doua, ca mărime, sală „polivalentă” din Berlin, care poate fi amenajată pentru un număr de spectatori variind de la capacitatea „standard”, de 8.700, până la 10 – 12. 000!), numită astfel după numele... singurului neamţ campion mondial, profesionist, la categoria grea (în anii 30, ai secolului trecut)!

În ceea ce priveşte viitoarele adversare ale concitadinilor noştri, de la HCM, mai departe, în „sferturi” şi, apoi, în „Final – Four”, din celelalte trei grupe (de câte patru echipe), erau, deja, înaintea ultimei etape, imposibil de ajuns, de către urmăritoare, în clasamentele din grupă (ne referim la locurile 1 şi 2, desigur), alte (în afară de „Fuchse”, la noi, în Grupa D) cinci (5) formaţii: „Lugi” HF Lund (Suedia), 7 puncte – din Grupa A; Montpellier „Agglomeration” HB (Franţa), 10 puncte (5 victorii)!, şi „Sporting” CP (Clube do Portugal) Lisboa / Lisabona (Portugalia),6 puncte – din Grupa B; „Pick” Szeged (Ungaria), 8 puncte, şi HBC Nantes (Franţa), 6 puncte – din Grupa C.
Doar pentru locul 2, din Grupa A, s-au mai luptat, în ultima etapă a „optimilor”: Csurgoi KK (Ungaria) – 6 puncte şi „Reale Ademar Balonmano” Leon (Spania) – 4 puncte

Cu alte cuvinte, în Grupa B, “Sporting” Lisabona avea, înaintea ultimei etape, deja, 8 puncte și un golaveraj excelent, +35, fiind practic calificată.
La fel, cu un pas în sferturi erau, din Grupa C, francezii de la Nantes (8 puncte, golaveraj +23), și maghiarii de la “Pick” Szeged (8 puncte, și mare favorită în ultimul meci de acasă cu danezii de la Kristianstad!).
În schimb, în Grupa A, suedezii de la “Lugi” Lund (7 puncte) și ungurii de la Csurgoi (6 puncte) aveau meciuri grele, în deplasare, cu “Ademar” Leon, care se mai poate califica (greu), și, respective, germanii de la Hannover, deja eliminată, dar, totuși, echipă din… puternica Bundesliga!

 

Schimbări de regulament în cupele europene intercluburi!

 

1.Dat fiind faptul că “Final – Four” se va desfăşura la Berlin, clubul “Fuchse”, ca organizator,… nu va mai juca în “sferturile de finală”, fiind calificată direct, “din oficiu”, la turneul final, de patru echipe (singura condiţie era aceea ca “Vulpile” să se califice din grupa “optimilor”, lucru pe care nemţii şi l-au asigurat, încă de sâmbătă seara, prin egalul din Savoia)!
Consecinţa imediată este aceea că una (cea mai slabă, conform criteriilor: 1. Puncte; 2. Diferenţă de golaveraj; 3. Goluri marcate ETC.), dintre celelalte şapte echipe de pe locurile 1 sau 2, din grupele “optimilor de finală”… NU VA JUCA ÎN “SFERTURI”, FAZĂ ÎN CARE VOR AVEA LOC DOAR TREI MECIURI!!!
Nenorocirea era, până la victoria clarificantă de astăzi, că printre “candidatele” la… neaccederea în “sferturi”, chiar de pe locul doi în grupă, este, din păcate, şi… HCM CONSTANŢA, în cazul unui egal (care ar duce-o la, doar…, 7 puncte şi un golaveraj de plus9), cu Chambery, pe teren propriu, duminica viitoare!
În celelalte grupe: era o echipă (Montpellier) cu 10 puncte (!); alta (Szeged) cu 8; una (“Lugi” Lund, din Suedia) cu 7; şi trei cu 6 puncte (dar care, spre deosebire de situaţia din grupa noastră, nu joacă, în ultima etapă, între… ele, fiind din grupe diferite!)
Exista, aşadar,până azi, posibilitatea teoretică ca echipa “rămasă pe dinafară” să aibă, la finalul “optimilor”… 7 puncte!

2. Conform “site” – ului EHF Cup, criteriul de departajare, în cazuri precum cel al posibilului egal HCM – Chambery, şi în partida retur, AR FI RĂMAS CEL AL GOLURILOR (MAI MULTE) MARCATE ÎN DEPLASARE!...
În această situaţie, dacă era să fie egal, trebuia să fie maximum 29 – 29, cum a fost în Franţa (ca să ne calificăm pe criteriul golaveajului general, despre care am vorbit, mai sus)!
AŞADAR, CEL MAI BINE, CA SĂ NU MAI DEPINDEM DE CE FAC ALŢII, PRIN ALTE GRUPE, ŞI SĂ NU AVEM NICIO EMOŢIE, CU CHAMBERY, A TREBUIT SĂ ÎNVINGEM, AZI, ACASĂ, LA CONSTANŢA!
 

Taguri: HCM, HCMConstanta, Fuchse, FuchseBerlin, ChamberySavoie, Chambery, Savoie, SportaHlohovec, CupaEHF, EHF, MariusStavrositu, Stavrositu, ZvonkoSundovski, Sundovski, Cutura, Csepreghi, Vujadinovici, Simicu,



jooble.org