Remus Cernea nu poate candida la europarlamentare(1141)


Reprezentanţii Biroului Electoral Central au refuzat să-i primească dosarul de candidat la alegerile europarlamentare deputatul Remus Cernea pe motiv că paginile cu semnăturile susţinătorilor nu erau numerotate.


„Când am dorit să îmi depun candidatura ca independent la alegerile europarlamentare, m-am lovit de unul dintre momentele de culme a absurdului pe care le poţi întâlni în viaţă. Am ajuns la Biroul Electoral Central cu dosarul de candidat independent, la alegerile europarlamentare în ultima zi de depunere a candidaturilor la ora 23.48. Am prezentat documentele necesare depunerii candidaturii, dar am fost consternat să văd atitudinea ostilă a celor de acolo care au refuzat să primească dosarul pe motiv că nu numerotasem filele cu semnături. Ideea de a respinge o candidatură pe un astfel de motiv este absurdă. O astfel de prevedere nu există în Legea alegerilor europarlamentare şi nici în Ordonanţa emisă de Guvern cu privire la alegerile europarlamentare din 25 mai”, a spus Remus Cernea prin intermediul unui comunicat de presă.
 

El a mai adăugat că, acţiunea de a nu primi deloc un dosar înseamnă a anula orice cale de atac a celui care se consideră nedreptăţit, ceea ce este inacceptabil.
„Am avut o discuţie în contradictoriu care a durat câteva minute, dar domnia sa a refuzat să preia dosarul. La scurt timp după ora 24.00, a venit o altă persoană care a pocnit din palme şi a spus că suntem în 27 martie 2014 şi că perioada de înscriere la alegerile europarlamentare a expirat. Ne-a urat - la revedere - iar apoi ni s-a spus să plecăm că se va stinge lumina. Într-adevăr, cu astfel de reglementări absurde, cu astfel de practici nedemocratice şi cu astfel de atitudini agresive prin care se încalcă drepturi fundamentale, se stinge lumina peste România”, a mai declarat Remus Cernea.




jooble.org