Mihai Răzvan Ungureanu deschide lista la europarlamentare pentru Forţa Civică, însă va ceda locul(812)


Colegiul Director al Forţei Civice a decis ca preşedintele partidului, Mihai Răzvan Ungureanu, să deschidă lista pentru alegerile europarlamentare. Preşedintele FC a declarat că partidul poate „încurca” toate calculele partidelor de dreapta.
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, într-o conferinţă de presă, că lista partidului pentru europarlamentare va fi depusă marţi sau miercuri la BEC, alături de cele 200.000 de semnături pe care le-a strâns partidul.
Ungureanu, care este şi senator, a precizat că el va ocupa primul loc pe lista partidului pentru europarlamentare, urmând ca la final să cedeze locul său.
„Deschid această listă girând numele care se vor aşeza pe poziţiile următoare până la 42, sunt reprezentate toate judeţele ţării, urmând ca la final să cedez locul unui alt membru al partidului prezent pe listă. Este o listă pe care doresc să se regăsească cele mai bune şi atractive nume ale partidului nostru”, a precizat Mihai Răzvan Ungureanu, citat de Mediafax.
 




jooble.org