Handbal, EHF Cup: HCM Constanţa a pierdut (greu) la Berlin, dar păstrează mari şanse de calificare în

Handbal, EHF Cup: HCM Constanţa a pierdut (greu) la Berlin, dar păstrează mari şanse de calificare în "sferturi"(1538)


Multipla campioană a României (deţinătoarea ultimelor cinci titluri naţionale!), la handbal masculin, HCM (Handbal Club Municipal) CONSTANŢA, a întâlnit ieri, duminică – 16 martie, în deplasare, echipa germană “Fuchse” Berlin, în etapa a patra (prima a jocurilor retur) a grupei D, din cadrul celei de-a doua, ca valoare, dintre competiţiile continentale intercluburi: Cupa Federaţiei Europene de Handbal (EHF).
Scorul acestui adevărat derby al grupei fost, la final, favorabil gazdelor, nemţii de la “Fuchse”: 28 – 26 (la pauză: 12 – 11)!

Chiar și fără doi oameni de bază, Csepreghi și Criciotoiu (plus mai vechea indisponibilitate a lui Cutura), campioana României a fost aproape să producă o surpriză, meciul fiind, aşa cum o arată şi scorul, foarte echilibrat!
Toma, Stavrositu și Șimicu au fost principalii marcatori ai HCM - ului, cu 7, 6 şi, respectiv, 4 goluri.

Pentru formația constănţeană, antrenată de către macedoneanul Zvonko Sundovski, s-a încheiat o perioadă de nu mai puţin de… 6 (şase!) luni și jumătate de invincibilitate, în toate competițiile la care a participat, interne (Campionat şi Cupă) sau (cupe) europene!
Ultimul eşec a fost 1 septembrie 2013, când HCM a pierdut, 22 - 26, cu FC Porto, în Liga Campionilor Europeni.
Exact 25 de meciuri fără înfrângere adunaseră, până aseară, constănțenii (21 de victorii și 4 egaluri!), în Liga Naţională, Cupa României, Liga Campionilor şi Cupa EHF.

 

Următorul meci (penultimul din grupă): în Slovacia, cu “Sporta” Hlohovec, pe 22 martie. Trebuie, musai, să câştigăm!...

 

Partida de pe terenul “Vulpilor” (“Fuchse” asta înseamnă, în traducere din limba germană, vulpea fiind… emblema, simbolul marelui oraş european, Berlin, încă din Evul Mediu!) a început la ora locală (a Europei Centrale) 17.15 (o oră mai târziu în România, aşadar: 18.15, ora Europei Orientale).

“Fuchse” Berlin (una dintre formaţiile cotate cu şanse importante la câştigarea trofeului, venită şi ea, ca şi formaţia constănţeană!, de altfel, din grupele competiţiei europene intercluburi nr.1: Liga Campionilor!) şi HCM Constanţa erau, înaintea acestui meci, singurele echipe neînvinse din grupă. Iar în partida – tur, de la Constanţa, au remizat, scor 31 – 31 (16 – 16), după un meci îndârjit, dramatic pe final.
A rămas neînvinsă, din păcate pentru noi, doar puternica formaţie din Bundesliga…

În cealaltă partidă a Grupei D, în Franţa, Chambery “Savoie” a învins, cu 27 – 21 (16 – 8), pe “Sporta” Hlohovec (Slovacia).

După partidele de aseară (din etapa a patra a meciurilor din cele patru grupe ale optimilor de finală), clasamentul Grupei D, a Cupei EHF - 2014, este următorul:
1.“Fuchse” Berlin (Germania) – 7 puncte (golaveraj: 122 – 111); 2. Chambery “Savoie” (Franţa) – 5 puncte (golaveraj: 112 – 104); 3. HCM CONSTANŢA (ROMÂNIA) – 4 puncte (golaveraj: 117 – 110; a învins, la Constanţa, în prima etapă, pe “Sporta”, apoi a făcut două egaluri: în deplasare, în Savoia, şi acasă, cu berlinezii; iar ieri a pierdut, în capitala Germaniei); 4. “Sporta” Hlohovec (Slovacia) – 0 puncte (golaveraj: 94 – 120).

În ultimele două meciuri din grupa D a Cupei EHF, HCM Constanţa va întâlni, pe 22 martie, în deplasare, pe “Sporta” Hlohovec (Slovacia) şi pe 30 martie, la Constanţa, pe Chambery “Savoie” (Franţa).
HCM rămâne favorită pentru locul doi, calificant, din grupă (deşi are un punct mai puţin decât echipa franceză), deoarece mai are de jucat cu cea mai slabă echipă a grupei, în Slovacia (unde trebiue să câştigăm, neapărat!!), iar meciul cu francezii va fi la… Constanţa (şi asta după ce Chambery va juca cu liderii de la “Fuchse”, chiar dacă meciul va fi în Savoia…)!

PRIMELE DOUĂ ECHIPE DIN GRUPĂ SE CALIFICĂ ÎN SFERTURILE DE FINALĂ ALE COMPETIŢIEI!
După confruntările bilaterale tur – retur, din “sferturi”, se va desfăşura un turneu, de tipul “Final Four”, chiar la… Berlin!
 

Taguri: HCM, HCMConstanta, Fuchse, FuchseBerlin, ChamberySavoie, Chambery, Savoie, SportaHlohovec, CupaEHF, EHF, MariusStavrositu, Stavrositu, ZvonkoSundovski, Sundovski, Cutura, Csepreghi, Vujadinovici, Simicu,



jooble.org