Cetățenii săraci vor primi în continuare ajutoare sociale din partea UE(815)


Cei mai săraci cetăţeni din UE vor continua să primească alimente, asistenţă materială şi ajutoare din Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) în perioada 2014 - 2020, conform unui acord cu Consiliul votat de Parlament astăzi. Deputaţii au reuşit menţinerea bugetului alocat la 3,5 miliarde de euro şi s-au asigurat de acordul Consiliului că fondul va fi deplin operaţional imediat.

"Am reuşit să ne atingem obiectivul cheie în negocierile lungi cu Comisia şi statele membre - să creştem bugetul de la 2,5 la 3,5 miliarde de euro, să întărim rolul organizaţiilor anti-sărăcie în crearea, operarea şi monitorizarea programului şi să simplificăm procedurile administrative. Noul program FEAD pe care l-am aprobat acum este prima iniţiativă specifică UE care încearcă să ajungă la oamenii aflaţi în sărăcie extremă, lipsiţi mai ales de alimente şi adăpost, precum şi la copiii săraci, în toate statele membre", a spus raportorul Parlamentului pentru FEAD, Emer Costello (S&D, IE).

Datorită Parlamentului, bugetul fondului pentru 2014 - 2020 va fi menţinut la 3,5 miliarde de euro, suma alocată Fondului de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane în perioada bugetară actuală (2007-2013). Statele membre propuseseră iniţial o reducere bugetară de un miliard de euro.

Noul program va acoperi toate statele membre şi va înlocui Programul de distribuţie de alimente, creat pentru utilizarea surplusurilor produse în Politica Agrară Comună.

Acoperirea fondului va fi extinsă, astfel încât va include două programe pentru ajutor reprezentat de distribuţia de alimente şi pentru asistenţă materială de bază (de exemplu, materiale şcolare şi îmbrăcăminte), precum şi pentru finanţarea măsurilor de incluziune socială pentru cei mai săraci cetăţeni UE. Fondul va sprijini, de asemenea, donaţiile de alimente, în special colectarea, transportul şi distribuţia alimentelor, contribuind astfel la reducerea risipei de alimente.




jooble.org