În Tulcea se caută soluții de accesare a fondurilor europene

În Tulcea se caută soluții de accesare a fondurilor europene(853)


Miercuri, de la ora 15.00, la sala Dobrogea a Consiliului Judeţean Tulcea a avut loc o întâlnire între conducerea Consiliului Judeţean Tulcea (preşedintele Horia Teodorescu şi vicepreşedintele Vasile Strat), primari din judeţ, reprezentanţi ai FLAG şi ai ARBDD.
Discuţiile s-au axat pe creşterea procentului de absorbţie a fondurilor puse la dispoziţie prin FLAG. În acest sens, preşedintele Horia Teodorescu a încurajat un dialog mai bun între primari şi cei din conducerea FLAG, astfel încât proiectele primăriilor din judeţ să poată deveni realitate.


„Trebuie să îi ajutăm pe cât se poate pe cei care depun aceste proiecte, astfel încât absorbţia să fie maximă, întrucât fondurile sunt un beneficiu pentru judeţ“, a spus preşedintele Teodorescu.
În cadrul dezbaterilor, primarii au expus principalele problemele pe care le-au întâmpinat în realizarea unor proiecte eligibile şi au discutat cu oficiali ai FLAG despre criteriile pe care aceste proiecte ar trebui să le îndeplinească.


Propuneri de parteneriate cu operatorii privaţi Propuneri de parteneriate cu operatorii privaţi
Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a spus, în timpul întâlnirii, că au nevoie de informaţii concrete pentru a accesa aceste fonduri. „Discuţia trebuie începută de la date concrete: când va porni o nouă sesiune de finanţare? Trebuie să avem toate informaţiile pentru ca aceste proiecte să fie sută la sută eligibile. Spre exemplu, mă gândesc la un parteneriat public-privat, astfel încât şansele noastre de a atrage aceşti bani să fie mai mari“, a declarat edilul din Jurilovca.
În continuarea acestei idei, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu i-a încurajat pe primarii din judeţ să discute cu operatori privaţi din unităţile lor administrative şi să îi încurajeze să acceseze astfel de fonduri. „Este vorba despre 20 de milioane de euro, iar pentru a-i accesa trebuie să avem un echilibru între banii accesaţi de instituţiile publice şi cei accesaţi de privaţi. Ar fi bine ca dumneavoastră, primarii, să găsiţi oameni interesaţi să acceseze bani pe privat“, a mai adăugat preşedintele Teodorescu. În continuarea acestei idei, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu i-a încurajat pe primarii din judeţ să discute cu operatori privaţi din unităţile lor administrative şi să îi încurajeze să acceseze astfel de fonduri. „Este vorba despre 20 de milioane de euro, iar pentru a-i accesa trebuie să avem un echilibru între banii accesaţi de instituţiile publice şi cei accesaţi de privaţi. Ar fi bine ca dumneavoastră, primarii, să găsiţi oameni interesaţi să acceseze bani pe privat“, a mai adăugat preşedintele Teodorescu.




jooble.org