Diversitate de spectacole la Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa

Diversitate de spectacole la Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa(1048)


Joi, 20 februarie, începând cu ora 11.00, Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” învită copiii mai mari sau mai mici la o călătorie fantastică pe tărâmuri îndepărtate. „Micuţa Dorothy” este un muzical inspirat după „Vrăjitorul din Oz”, pe muzica lui Marius Ţeicu, ce readuce îndrăgitele personaje, precum Dorothy, Omul de tinichea, Sperietoarea, Leul cel fricos, Vrăjitorul, căţelul Toto în atenţia micilor spectatori. Soliştii ce vor interpreta rolurile în poveste sunt BOGDAN OCHEŞEL, ROXANA BAGEAC, SMARANDA DRĂGHICI, GAROFIŢA GÂDEI, ŞTEFAN LEPĂDATU, RALUCA DARABAN, ELENA MOSTEANU, SILVIA SIMIONESCU, VERONICA COMAN, MIHAELA IONESCU, DAIANA GAVRILESCU, ADRIAN BĂDILA, BOGDAN SANDU, LAURENŢIU SEVERIN.

Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” prezintă, sâmbătă, 22 februarie, de la ora 18:30, spectacolul “My Fair Lady”, de Frederick Loewe. “My Fair Lady” este un musical modern, adesea caracterizat ca “musical-ul perfect”, compus în anul 1956 de Frederick Loewe şi ajuns hit al celebrului Teatru Broadway. Libretul este compus de Alan Jay Lerner.
Scena constănţeană va fi animată duminică de actorul Teatrului de Stat din Constanţa, Liviu Manolache, în rolul lui Henry Higgins şi de mezzosoprana Lucia Mihalache în rolul Elizei Doolittle. Regia piesei este realizată de Alice Barb, iar scenografia de Adriana Grand. Comedia muzicală are la bază povestea unei florărese, Eliza Doolittle, pe care profesorul ei de fonetică, Henry Higgins o transformă dintr-o femeie simplă, lipsită de educaţie, într-o adevarată doamnă a înaltei societăţi. Piesa prezintă şi o amuzantă legatură amoroasă, care ii intregeşte atmosfera ludică. Toate acestea vor face deliciul publicului prezent la spectacolul “My Fair Lady”, din 24 februarie, de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa.

Distribuţia îi are ca protagonişti pe soliştii LUCIA MIHALACHE, LIVIU MANOLACHE, LICA GHERGHILESCU, CONSTANTIN ACSINTE, CRISTINA OPREAN, GABRIELA DOBRE, BOGDAN SANDU, CARMEN CLENCIU, DAIANA GAVRILESCU, CONSTANTIN BOTEZATU, LAURENŢIU SEVERIN, ADRIAN BĂDILA , OCTAVIAN MINEA, SILVIA SIMIONESCU, BOGDAN OCHEŞEL, MARIAN IRIMIA, ROBERT SAFTA, ANIŞOARA BOTEZATU, IULIAN BRATU, CONSTANTIN DRAGOMIR, VERONICA COMAN, LUMINIŢA CRISTEA, RALUCA DARABAN, MIHAI DINU, ŞTEFAN LEPADATU. Dirijor, GHEORGHE STANCIU.

Compania de balet a Teatrului Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski” prezintă publicului, duminică, 23februarie, de la ora 18.30, un spectacol cu iz de iarnă. „Spărgătorul de nuci", un balet plin de culoare şi dinamism ce îi are în prim-plan pe Horaţiu Cherecheş şi Delia Luca (Spărgătorul de nuci şi Marie), doi solişti care vor ţine publicul în suspans, dar şi în extaz, prin coregrafia plină de elemente tehnice acrobatice şi deloc uşoare, deosebit de spectaculoase.

Adaptarea lui Gheorghi Kovtun după E.T.A.Hoffmann, Alexandre Dumas şi Marius Petipa combină date din povestea de bază, căreia îi adaugă nuanţe personale. Astfel, unchiul Drosselmayer este directorul unui teatru de păpuşi, nemaiavând nimic din tradiţionalul personaj spăimos. A dispărut Fritz, fratele Mariei (Clara în alte variante) iar povestea are ca motor personajul din carte (păpuşa Spărgător de nuci), devenit mai întâi cadoul preferat, pentru ca în final să fie, sub înfăţişarea de Prinţ, prima investiţie sentimentală semnificativă a adolescenţei...

Soliştii acestei reprezentaţii sunt: HORAŢIU CHERECHEŞ, ALIS TARCEA, SERGIU DAN, ELIZA MAXIM şi ADRIAN MIHAIU


Pentru detalii despre bilete şi locurile disponibile:
Ţel: 0241.481.460
e-mail: operacta@yahoo.com
web: www.tnobconstanta.ro
Facebook: www.facebook.com/tnobconstanta




jooble.org