TULCEA: Final al proiectului "EVRICA - Cetăţenie Activă pentru Tineri"(950)


În municipiul Tulcea a avut loc, astăzi, întâlnirea organizată cu ocazia încheierii proiectului „EVRICA – Educaţie pentru Viaţă şi Responsabilizare Individuală, prin programe pentru Cetăţenie Activă pentru Tinerii din România“.


Este vorba despre un proiect care s-a desfăşurat în perioada 2011 - 2013, în care s-au implicat colectivele de cadre didactice şi elevi voluntari din colegiile şi liceele din judeţul Tulcea.

Evenimentul a avut loc la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, iar la acesta au participat Mihai Nicolae, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, viceprimarul municipiului, Marcel Iordache, directorul Palatului Copiilor, Emil Tărcatu, profesori şi elevi din tot judeţul Tulcea.

„A fost un proiect finanţat cu fonduri europene, în care elevii au aflat informaţii esenţiale despre ceea ce înseamnă educaţie pentru sănătate, dar au învăţat şi să disemineze informaţia primită“, a declarat Viorica Petre, coordonator al proiectului.

Conform celor care s-au ocupat de implementarea proiectului, acesta ar putea continua, în acest an şi în următorii.
 

Taguri: EVRICA, Tulcea, tineri,



jooble.org