CETATEANUL TURMENTAT SI MANTAUA POPULARA(1924)


Nici nu s-a uscat bine cerneala pe actul de naştere, cu „ naşul” în suflet şi în frunte că, iată, Mişcarea Populară şi-a şi dat arama pe faţă. In fapt,nu mişcarea în ansamblu, care abia a început să facă primii paşi poticniţi,ci preşedintele Băsescu, „ naşul din suflet” al acestei grupări cu o identitate gen „nici cal, nici măgar.” Doar naivii, aflaţi în stare
avansată de prostie, mai pun botul, cum se spune, la expunerile privind teoria usturoiului în această chestiune. Chipurile, Mişcarea Populară nici usturoi nu mănâncă şi, ca atare, nici gura nu-i miroase a...politică!
Aiurea. După ce a tras sforile la nivel naţional, dovedind, în acest sens, că este un jucător fără pereche,Traian Băsescu a realizat că riscă să fie împins pe tuşă sau pe „ centura politichiei”, cum obişnuia să spună despre cei terminaţi din punct de vedere politic. El ştie foarte bine că, indiferent de calităţile pe care le are un personaj de talia sa, fără un partid puternic şi credibil în spate, nu face doi bani în arena politică. Să fim serioşi, fără sprijinul PDL la ultimul referendum de suspendare, ar fi pierdut categoric bătălia personală pentru scaunul de la Cotroceni. Lipsa
de recunoştinţă faţă de partidul său de suflet reprezintă una dintre trăsăturile de bază ale domnului preşedinte, care uită subit de cei care au stat alături de domnia sa la greu! In acest context, în opinia mea, într-un moment în care s-a supărat ca ştim noi cine pe sat, întorcând spatele celor din partid, a comis o mare eroare. Fără PDL, chiar dacă, în prezent, este un partid franjuri, e fiul ploii... In ultimii doi ani, ca să se spele de păcate, a dat frecvent, în văzul lumii, de pământ cu cei de la PDL, ca şi cum altcineva ar fi fost „ naşul” lor de suflet. Era evident,încă din acea perioadă, că preşedintele are nevoie de o nouă manta populară de ploaie. Ca atare, deşi altele ar fi trebuit să fie priorităţile, s-a dedicat, după cum singur a recunoscut, lansării pe piaţă a Mişcării Populare, care, desigur, nu face politică! Mai greu este cu preşedintele nostru iubit, care, învăţat să traseze sarcini şi directive, nu s-a abţinut,
zilele trecute, să nu ne recomande, aşa, cum să zic, cu totul întâmplător,persoana preferată de domnia sa pentru funcţia de preşedinte al României! După ce, la referendum, ne-a spus să stăm acasă şi să nu votăm, acum, ne sfătuieşte pe gratis să-l alegem pe Isărescu preşedinte!
Ceea ce mă înfioară este precizia cu care ne spune ce şanse au politicienii lansaţi în cursa prezidenţială. Cu excepţia lui Ponta, care, ştie dânsul, nu vrea să candideze nici în ruptul capului, toţi sunt zero la mantinelă! Cu totul şi cu totul întâmplător, Isărescu, omul bun la toate,este un simplu admirator de natură moartă în Mişcarea Populară! Ca un clarvăzător ce este el, domnul preşedinte are datoria civică de a ne spune în clar dacă, după Isărescu preşedinte, premierul e Traian Băsescu...Sub sigla Mişcării Populare, domnul preşedinte a început, în perspectiva
alegerilor care vin, pregătirea politică a cetăţeanului turmentat... 




jooble.org