Poliţia de Frontieră: 20.000 de ţigarete netimbrate, confiscate de la doi cetăţeni din Medgidia(731)


Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au ridicat, în vederea confiscării, 20.000 de ţigarete netimbrate, transportate de doi cetăţeni români, din Medgidia, judeţul Constanţa, cu un autoturism marca „Dacia – Logan”, înmatriculat în Bucureşti.

În data de 31.01.2014, în jurul orei 12.10, poliţişti de frontieră din cadrul S.P.F. Băneasa au acţionat în zona de competernţă, pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu produse din tutun, oprind, pentru control, un autoturism marca „Dacia – Logan”, înmatriculat în Bucureşti, în care se aflau două persoane de sex masculin.
În urma controlului autoturismului, au fost descoperite 20.000 de ţigarete netimbrate, pentru care cei doi bărbaţi, cu vârste de 39 şi 43 ani, domiciliaţi în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa, nu deţineau documente de provenienţă.
Poliţiştii de frontieră au ridicat, în vederea confiscării, întreaga cantitate de ţigarete, de provenienţă magazin „duty free”, evaluată la aproximativ 6.500 lei.
Personale în cauză s-au ales cu dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, prin: „deţinere, transport şi comercializare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă” şi evaziune fiscală, ca şi prin: “deţinerea în afara antrepozitului fiscal a unei cantităţi de produse accizabile suspuse marcării, nemarcate şi marcate necorespunzator, peste limita a 10.000 ţigarete”.
 




jooble.org