MANGALIA: Comandament de Iarnă. La o centrală termică din oraş, un coş se prăbuşeşte

MANGALIA: Comandament de Iarnă. La o centrală termică din oraş, un coş se prăbuşeşte(929)


Comandamentul de iarnă de la nivelul municipiului Mangalia s-a întrunit în această dimineaţă, începând cu ora 09.00, pentru a stabili măsurile care se impun a fi aplicate ca urmare a condiţiilor meteorolgice existente.
Administratorul public al municipiului Mangalia, Romulus Dumitrana, şeful Comandamentului de iarnă, a declarat că: "La această oră pe teritoriul administrativ al municipiului Mangalia, acţionează un număr de 9 utilaje de deszăpezire atât pe arterele principale, cât şi pe străzile secundare în funcţie de spaţiile existente şi modul în care au fost parcate maşinile. În cadrul reuniunii Comandamentului s-a evaluat situaţia de la nivelul oraşului şi s-a luat hotărârea implicării tuturor factorilor decizionali, pentru ca activităţile din localitate să nu fie îngreunate din cauza condiţiilor meteo".
Începând de ieri seară (duminică), între orele 23.00-04.00, firma care asigură deszăpezirea în Mangalia a intervenit pe străzi şi a împrăştiat material antiderapant, iar de la ora 04.00 dimineaţa, utilajele din dotare funcţionează permanent pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. Atât în oraş, cât şi în staţiuni funcţionează cele nouă utilaje, dispuse după cum urmează: o lamă în staţiunile Neptun şi Olimp, un buldoexcavator în zona IAS Mangalia, iar restul utilajelor în oraş. Preşedintele Comandamentului de iarnă, Romulus Dumitrana a mai declarat că societatea „Polaris” este pregătită să suplimenteze numărul utilajelor, dacă va fi nevoie. De asemenea, pentru descongestionarea trotuarelor s-au format echipe de muncitori, care vor împrăştia nisip şi sare, imediat ce vântul va scădea în intensitate. În depozitele firmei de deszăpezire există suficient material antiderapant, aprox. opt tone de nisip cu sare şi aproximativ o tonă de sare, care va fi împrăştiat pe străzi. Toate instituţiile sunt gata să preia cazurile speciale şi să evacueze persoanele înzăpezite, dacă situaţia o impune.

 

Se prăbuşeşte coşul de fum al Centralei Termice nr. 14

 

"Există unele probleme la centrala nr. 14, unde unul dintre coşurile de fum este înclinat şi ar putea să cadă. Zona a fost izolată. Am găsit la Agigea o macara, însă din cauza vremii nefavorabile, utilajul nu poate fi adus. Imediat ce vremea ne va permite vom rezolva problema", a mai spus şeful Comandamentului de iarnă. La nivelul municipiului nu se înregistrează probleme în furnizarea energiei termice, iar unităţile de învăţământ sunt închise cu excepţia celor trei gradiniţe cu program prelungit 1, 3 şi 7, care au primit derogare de la IŞJ Constanţa. De asemenea, reprezentanţii ISU împreună cu cei ai Garnizoanei Mangalia, Poliţiei de Frontieră, Poliţiei Mangalia şi ai tuturor factorilor de decizie de la nivel local sunt pregătiţi să intervină pentru eventuale acţiuni specifice, în cazul în care vor fi solicitaţi. Până în acest moment, ne informează autorităţile, la nivelul oraşului nu s-au înregistrat evenimente deosebite, cauzate de depunerile de zăpadă. Autorităţile sfătuiesc populaţia să nu părăsească domiciliul dacă nu este necesar, iar în cazuri deosebite să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Persoanele care se confruntă cu probleme sau care doresc să semnaleze situaţii grave o pot face la numerele de urgenţă ale Comandamentului de iarnă: 0756. 201. 223; 0756. 201. 224. De asemenea, Garnizoana Mangalia, care va pune la dispoziţie militari pentru eventuale intervenţii, poate fi contactată la numărul de telefon: 0241. 75. 22. 67.
 




jooble.org