Discursul interimarului din fruntea Ambasadei SUA. Traducerea DURĂ şi IMPLACABILĂ a nemulţumirilor şi avertismentelor Victoriei Nuland, femeia de care s-a ascuns Ponta: România nu este încă puternică, nepătată şi democratică!(857)


Motto: „Benjamin Franklin, unul dintre părinţii fondatori ai SUA, spunea că doar moartea şi impozitele sunt sigure, pe această lume. Companiile ne sun că în România nici... fiscalitatea nu e sigură!” (Duane C. Butcher, însărcinat cu afaceri al SUA, la Bucureşti)

În vâltoarea evenimentelor şi dezbaterilor ultraîncinse, ulterioare dezastrului organizatoric şi funcţional al instituţiilor statului, în frunte cu Guvernul, în gestionarea accidentului aerian de luni, aproape că au trecut neobservate, în opinia publică, inclusiv în media, două dureroase palme pe care le-au mai primit, ieri, cele două structuri de Putere ale statului controlate de către alianţa politică USL: Executivul (Guvernul) şi Legislativul (Parlamentul).
Însă, dacă despre concluziile dure, la adresa Guvernului şi Parlamentului, din raportul de ţară, pentru 2013, pe mecanismul comunitar de monitorizare a funcţionării Justiţiei (celebrul MCV), s-a mai pomenit, totuşi, câte ceva, pe la finalul buletinelor de ştiri, al dezbaterilor televizate, ori pe la coada fluxurilor agenţiilor şi prin cotloanele ziarelor, despre EXTREM DE TĂIOSUL ŞI DIRECT – ACUZATORUL (CU AVERTISMENTELE DE RIGOARE, LA FEL DE DURE!) discurs al lui Duane C. Butcher, însărcinatului cu afaceri al Misiunii Diplomatice a S.U.A. la Bucureşti (apropo: NICIODATĂ, DIN 1990 ÎNCOACE, NU S-A MAI LĂSAT AŞTEPTATĂ ATÂT DE MULT NUMIREA UNUI NOU AMBASADOR AMERICAN ÎN ROMÂNIA, CA DE ACEASTĂ DATĂ – ultimul ambasador, Mark H. Gitenstein, a plecat pe 14 decembrie... 2012, deci de mai bine de un an! -- LUCRU CARE SPUNE , ŞI EL, MULTE DESPRE CÂT DE APRECIATĂ ESTE PUTEREA USELISTĂ, LA WASHINGTON!).
Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a trei ani de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a acţiunilor Fondului „Proprietatea”, administrat de americanii de la firma Franklin Templeton. Dar, după câteva cuvinte protocolare şi câteva aprecieri ale evoluţiei fondului de investiţii „sărbătorit” ieri, însoţite de două – trei fraze încurajatoare la adresa câtorva succese bursier - investiţionale româneşti, din anul trecut (promiţătoare, ce-i drept, mai ales ofertele publice iniţiale pentru „Romgaz” şi „Nuclearelectrica”), diplomatul american s-a lansat într-o foarte dură diatribă la adresa politicilor Guvernului şi a activităţii Parlamentului, cu accent pe gravele erori, de concepţie, atitudine şi acţiune, din domeniul economic, în special pe latura investiţională, internă şi externă. N-au fost uitate nici consecinţele sociale ale gafelor şi abordării meschine, politicianiste, din partea actualei Puterii, a tacticilor şi strategiilor economice naţionale.


Mai dur şi mai „pe şleau” de-atât nu se poate: „SUA vrea o Românie PUTERNICĂ, NEPĂTATĂ şi DEMOCRATICĂ”!


De aici şi reiterarea intrinsecă a avertismentului că STATUL DE DREPT, ÎNSUŞI, este în mare pericol! Fraza de final este nu numai sintetică şi lămuritoare, în legătură cu mesajul foarte tăios al discursului, ci lămureşte şi ce s-a urmărit prin această luare de poziţie a Ambasadei SUA: SUNT, EFECTIV,... TRADUSE, ÎNTR-UN LIMBAJ MAI CONCRET, MAI APLICAT, INEVITABIL: ŞI MAI DUR, CELE TRANSMISE MAI VOALAT, MAI „DIPLOMATIC”, MAI SUBLIMINAL, DE CĂTRE ADJUNCTUL SECRETARULUI DE STAT, VICTORIA NULAND, ÎN RECENTA SA VIZITĂ LA BUCUREŞTI: ROMÂNIA NU ESTE, ÎN MOMENTUL DE FAŢĂ, CITĂM: „Aliatul puternic, nepătat şi democratic” pe care şi-l doresc americanii! Acum, după ce citim această „traducere” a mesajului subsecretarului de stat Victoria Nuland, parcă înţelegem mai bine de ce s-a pitulat prin Toscana, de frica americancei (deci: a unei femei!) mai mereu veselul şi pontosul premier Ponta!...
Redăm documentul integral, pentru că este o radiografie aproape „chirurgicală” a blocajelor şi derapajelor strategiei economice a guvernanţilor actuali. Găsim de toate, în acest discurs – avertisment: informaţii despre planuri ale Puterii, nefăcute încă publice de aceasta!, descrieri ale consecinţelor tarelor existente, ca şi a celor care sunt programate, comparaţii cu lumea civilizată, dar şi soluţii pentru o dezvoltare sustenabilă, pe termen lung, eliberată de frânele şi frâiele politicianismului ipocrit şi păgubos, pentru ţară. De exemplu, remarcăm că o atenţie specială este acordată, ca exemplu de tratament economic incorect şi destructiv, taxei pe „construcţiile speciale”, una dintre ultimele găselniţe de împovărare fiscală ale acestui Guvern care, aşa cum este demascat şi în documentul de mai jos (cităm:”Investitorii se vor gândi de două ori înainte să investească aici, dacă sunt preocupaţi că Guvernul nu acordă importanţă îngrijorării investitorilor sau că se concentrează în primul rând pe obţinerea de venituri la buget, în loc să promoveze dezvoltarea sustenabilă, prin legislaţie şi reglementări favorabile investiţiilor.”), ştie doar să ceară bani, nu şi să îi producă!
Ca o concluzie, rar ne-a fost dat să citim o mai sintetică şi corectă macroanaliză a contextului economic românesc, din perspectiva investitorilor occidentali. Ca urmare, considerăm că este o lectură lămuritoare nu numai asupra ceea ce cred americanii despre noi, la momentul actual, ci şi, pur şi simplu, şi asupra ce ar fi de făcut ca despre România toată lumea, (adică inclusiv... noi înşine!) să creadă lucruri mai bune, într-un viitor cât mai apropiat posibil...
Menţionăm că intervenţiile în text sunt reprezentate de sublinierea, prin reculegere cu litere mari, a unor cuvinte şi pasaje „cheie”, ca şi de adăugarea unor semne de punctuaţie, în acelaşi scop. De asemenea, intertitlurile ne aparţin.


Fondul „Proprietatea”, „Romgaz”, „Petrom” şi „Nuclearelectrica”: „perlele Coroanei” la BVB


„În cei trei ani scurşi de la listarea pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), valoarea activului net pe acţiune al Fondului „PROPRIETATEA” a crescut cu 22%. Preţul acţiunilor sale a înregistrat un nivel record în decembrie 2013.
Fondul „Proprietatea” este, în prezent, cel mai mare fond de investiţii închis, pe termen nelimitat, DIN LUME!
Întâlnirile cu investitorii organizate de Fondul „Proprietatea” au prezentat România şi companiile româneşti investitorilor străini, trezind interesul acestora faţă de piaţa românească de capital şi de ofertele publice iniţiale (IPO) pentru companiile româneşti.
În total, în cei trei ani de când a fost listat la bursă, Fondul „Proprietatea” a atras, în România, peste 1.200.000.000 de euro, în investiţii de portofoliu ale unor instituţii străine.


Piaţa românească de capital rămâne mult inferioară ţărilor dezvoltate din UE: BVB capitalizează doar 1,27% din cuantumul Bursei Germane şi 12% din cel al omoloagei poloneze. Iar ca şi şi procent din PIB: Germania – 45%, Polonia – 40%, România... numai 13%!


După succesul ofertelor publice iniţiale pentru „Nuclearelectrica” şi „Romgaz”, de anul trecut, capitalizarea de piaţă a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat o valoare cu 47% mai mare, în decembrie 2013, decât în decembrie 2012.
Fondul „Proprietatea”, Bursa de Valori şi succesul ofertelor publice iniţiale (IPO) şi al ofertelor publice secundare (SPO) de acţiuni, la companii energetice de stat, au demonstrat că există oportunităţi de investiţii atractive în România.
Iar investitorii, atât străini, cât şi români, atât cei instituţionali, cât şi cei individuali, sunt în mod evident interesaţi să investească în România.
Cu toate acestea, piaţa românească de capital este în continuare în urma pieţelor de capital din alte state membre UE: capitalizarea bursieră a BVB reprezintă doar 1,27% din cea a Bursei Germane de Valori şi 12% din cea a Bursei de Valori de la Varşovia.
În 2012, capitalizarea bursieră reprezenta în Germania 45% din PIB, în Austria 36%, iar în Polonia peste 40%. Comparativ, la sfârşitul anului 2013, chiar şi după succesul ofertei publice iniţiale pentru „Romgaz”, în România capitalizarea bursieră reprezenta totuşi mai puţin de 13% din PIB!


URGENŢE: Scăderea comisioanelor şi reducerea birocraţiei. Deschiderea unui cont de tranzacţonare poate dura în România şi... şase luni, faţă de... câteva ore în majoritatea ţărilor din UE!


Pentru a putea valorifica întregul potenţial al pieţei sale de capital, România trebuie să mai realizeze progrese în modernizarea structurii sale financiare de reglementare, care ar face-o mai atrăgătoare atât pentru investitori, cât şi pentru emitenţii de acţiuni.
De exemplu, scăderea comisioanelor de tranzacţionare şi reducerea cerinţelor birocratice pentru investiţii ar ajuta la creşterea atractivităţii pieţei de capital din România pentru investitori.
ACCESUL LA PIAŢA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA RĂMÂNE DIFICIL!! Conform unui studiu recent, deschiderea unui cont de tranzacţionare în România poate dura până la... ŞASE LUNI! Aceasta în timp ce în cele mai multe dintre ţările dezvoltate din Europa Centrală şi de Est durează doar... CÂTEVA ORE!
În plus, piaţa românească de capital este una dintre cele mai scumpe din Europa Centrală şi de Est, din cauza comisioanelor administrative şi a celor de tranzacţionare, percepute atât de către BVB, cât şi de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
La nivel macroeconomic, România are rezultate destul de bune: şi-a redus deficitul de cont curent la un minim istoric, şi-a redus deficitul bugetar la un nivel minim de la integrarea în Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007), iar inflaţia a înregistrat, de asemenea, un minim istoric.
Cu toate acestea, creşterea rămâne mult sub potenţial...
România este a şaptea ţară membră UE ca număr de locuitori, însă rezultatele economice sunt SUB AŞTEPTĂRI, iar cea mai mare parte a populaţiei nu simte încă efectele creşterii economice, în îmbunătăţirea nivelului de trai!


INVESTIŢIILE sunt ESENŢIALE, pentru creştere economică SUSTENABILĂ, PE TERMEN LUNG. Condiţii necesare: STAT DE DREPT, EGALITATE DE TRATAMENT, TRANSPARENŢĂ, PREDICTIBILITATE, FISCALITATE PRIETENOASĂ, GUVERNANŢĂ CORPORATIVĂ!


Dezvoltarea pieţei de capital este importantă pentru atragerea de finanţare, necesară pentru investiţii vitale şi capital de lucru, atât în companii private, cât şi de stat.
ÎNSĂ EA NU ESTE SUFICIENTĂ! Adevărul este că piaţa de capital nu va genera, singură, creştere economică pe termen lung! Atragerea de noi investiţii, atât locale, cât şi investiţii străine directe, este esenţială.
Însă INVESTITORII VOR EZITA să vină în România, iar cei care se află deja aici nu îşi vor extinde investiţiile dacă nu există EGALITATE de tratament sau dacă principiile STATULUI DE DREPT nu sunt aplicate consecvent.
Companiile pot alege unde să investească, iar acele ţări în care procesul decizional nu este TRANSPARENT şi regulile nu sunt PREVIYIBILE sunt în dezavantaj în atragerea de noi investiţii.
Investitorii se vor gândi de două ori înainte să investească aici, dacă sunt preocupaţi că Guvernul nu acordă importanţă îngrijorării investitorilor sau că se concentrează în primul rând pe obţinerea de venituri la buget, în loc să promoveze dezvoltarea sustenabilă, prin legislaţie şi reglementări favorabile investiţiilor.


SUA AVERTIZEAZĂ ASUPRA NOII TAXE PE „CONSTRUCŢIILE SPECIALE”: nu trebuie să devină o... PENALIZARE A INVESTIŢIILOR!


Benjamin Franklin, unul dintre „părinţii fondatori” ai SUA, spunea că: „Nimic nu e sigur în această lume, în afară de... moarte şi impozite!”. Companiile care îşi desfăşoară activitatea în România au aflat că AICI NIMIC NU ESTE SIGUR NICI ÎN PRIVINŢA... FISCALITĂŢII!
S-a văzut dezamăgirea companiilor şi a altor părţi interesate, atunci când Guvernul a decis să adopte o Ordonanţă de Urgenţă, care stabileşte o taxă pe „construcţiile speciale”, pe care a publicat-o în Monitorul Oficial, în data de 15 noiembrie, LA DOAR O ZI după ce proiectul de Ordonanţă fusese publicat pe website-ul Ministerului Finanţelor pentru... consultare! În mod clar: o zi nu este suficientă pentru a permite consultări eficiente cu părţile interesate...
Guvernul nu a efectuat un STUDIU DE IMPACT pentru a evalua fie efectul noii taxe asupra companiilor (dintre care multe sunt companii de stat!) cărora li se va aplica noua taxă, fie valoarea veniturilor colectate.
Ministerul Finanţelor trebuie încurajat SĂ SE CONSULTE cu toate părţile interesate, INCLUSIV CU TOATE COMPANIILE AFECTATE, înainte de implementarea noii taxe pe „construcţiile speciale”. De asemenea, Parlamentul ar trebui să se consulte cu companiile afectate, atunci când examinează Ordonanţa de Urgenţă, pentru a evita transformarea taxei într-o... PENALIZARE A INVESTIŢIILOR!


Sunt reamintite precizările – solicitările - avertizările recente, de la Bucureşti, ale Victoriei Nuland: STATUL DE DREPT, LUPTA ANTI – CORUPŢIE, TRANSPARENŢĂ şi PREDICTIBILITATE


Aşa cum a subliniat adjunctul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi euroasiatice, doamna ambasador Victoria Nuland, în timpul recentei sale vizite la Bucureşti, STATUL DE DREPT, LUPTA ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI, TRANSPARENŢA şi PREDICTIBNILITATEA sunt, toate, ESENŢIALE PENTRU AFACERI, DAR ŞI PENTRU SECURITATEA UNEI ŢĂRI. Aşa cum a declarat ea, acestea reprezintă ceea ce le DATORĂM cetăţenilor noştri!
Benjamin Franklin a mai spus „Creditorii au memorie mai bună decât... debitorii!”. Acest lucru este valabil şi în cazul investitorilor. Atunci când aceştia compară România cu alte potenţiale destinaţii pentru investiţiile lor, ei vor analiza rezultatele guvernării din România în asigurarea STABILITĂŢII şi PREDICTIBILITĂŢII de care au nevoie ca de aer!
INVESTIŢIILE PRIVATE, atât locale, cât şi străine, sunt VITALE dacă România îşi doreşte DEYVOLTARE SUSTENABILĂ!. Este vital ca Guvernul şi Parlamentul să fie parteneri DE ÎNCREDERE pentru investitori. Trebuie să aibă CONSULTĂRI TRANSPARENTE, cu TOATE PĂRŢILE interesate, CU PRIVIRE LA TOATE LEGILE! Indiferent dacă acestea sunt legate de STATUL DE DREPT, GUVERNARE CORPORATIVĂ ori TAXARE!. Părţilor interesate trebuie să li se ofere timpul necesar pentru a prezenta OBSERVAŢII DE SUBSTANŢĂ; ele au nevoie de asigurări din partea Guvernului că observaţiile lor VOR FI LUATE ÎN CONSIDERARE!.


Codul guvernării corporative şi cel al bunelor practici în afaceri trebuie să primeze, în faţa considerentelor politice (electorale)!


În 2014, România intenţionează să lanseze noi oferte publice iniţiale pentru companii din sectorul energetic şi să organizeze o nouă rundă de licitaţii pentru licenţe în domeniul petrolier şi al gazelor. Realizate corespunzător, aceste acţiuni ar avea o influenţă benefică asupra creşterii economice a României şi trebuie încurajat Guvernul să continue aceşti paşi.
ÎNSĂ ESTE POSIBIL CA INTERESUL INVESTITORILOR SĂ SCADĂ SEMNIFICATIV, dacă România îşi elaborează strategia energetică într-un mod NETRANSPARENT, dacă nu aplică eficient CODUL DE GUVERNARE CORPORATIVĂ, în TOATE COMPANIILE SALE DE STAT şi dacă nu organizează CONSULTĂRI TRANSPARENTE şi nu realizează STUDII DE IMPACT AL MODIFICĂRII SISTEMULUI DE REDEVENŢE (ÎN SENSUL CREŞTERII ACESTORA... – N. Red.)
BUNA GUVERNARE CORPORATIVĂ şi garantarea aplicării BUNELOR PRACTICI DE AFACERI, MAI DEGRABĂ DECÂT A CONSIDERENTELOR POLITICE (sic!), în administrarea companiilor de stat, aduce beneficii companiilor, pentru că o bună administrare aduce profituri mai mari. Aduce beneficii guvernului, întrucât companiile bine administrate, profitabile, nu (mai) sunt o povară pentru bugetul de stat.
Dar cel mai important lucru este că o bună guvernare corporativă aduce beneficii românilor, care, de fapt, sunt... acţionarii finali ai companiilor de stat! Ei sunt cei care duc / suportă greul serviciilor proaste şi al costurilor legate de subvenţionarea companiilor administrate defectuos. Astfel, acestea îi privează de alte servicii publice extrem de necesare. Dacă aceste costuri nu ar exista, presiunea asupra bugetului de stat ar scădea, iar Guvernul României ar putea dedica resursele, devenite disponibile, îmbunătăţirii serviciilor publice, în beneficiul tuturor românilor.


SUA sunt foarte îngrijorate de plănuita creştere a redevenţelor, pentru resursele subsolului românesc! Ambasada cere transparenţă decizională şi consultări prealabile cu TOATE părţile interesate


Ambasada susţine ferm o mai mare transparenţă şi consultarea Guvernului CU ABSOLUT TOATE PĂRŢILE IMPLICATE, CU COMPANIILE ŞI CU SOCIETATEA CIVILĂ, în privinţa aspectelor legate de taxare şi reglementare, INCLUSIV ÎN LEGĂTURĂ CU MODIFICAREA (structurală şi valorică! – N. Red.) SISTEMULUI DE REDEVENŢE, PENTRU PETROL, GAZE ŞI MINEREURI, PLĂNUITĂ DE GUVERN!
De exemplu, Statele Unite ale Americii (prin Ambasada de la Bucureşti) sunt pregătite să colaboreze cu Guvernul Român, pentru a ajuta la conturarea unui plan pentru efectuarea de consultări transparente, care să includă toate părţile, pe tema redevenţelor pentru petrol, gaze şi minereuri. Sperăm că o astfel de abordare ar putea fi repetată ca model de bune practici de asigurare a transparenţei procesului decizional, în alte domenii ale economiei.
România şi Statele Unite ale Americii au o alianţă puternică, profundă şi strategică. SUA VOR continua să susţinĂ România, în efortul de a asigura transparenţă şi previzibilitate, în procesul său decizional.
SUA fac acest lucru pentru că, aşa cum a spus adjunctul secretarului de stat, VICTORIA NULAND, recent, chiar la Bucureşti: „Statele Unite ale Americii vor cea mai PUTERNICĂ, cea mai NEPĂTATĂ şi DEMOCRATICĂ Românie cu putinţă, care să continue să fie marele nostru aliat aici, în Europa, şi în întreaga lume!”.
 




jooble.org