Ce au discutat membrii ACoR la prima ședință din acest an

Ce au discutat membrii ACoR la prima ședință din acest an(1049)


Liderul Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), filiala Constanța, a convocat, ieri, de urgență, membrii la o ședință extraordinară. Conform declaraţiei preşedintelui filialei, Mariana Gâju, şedinţa a fost convocată în regim de strictă urgenţă pentru a fi supuse aprobării cererile mai multor comune privind aderarea la serviciul de audit intern. Gâju susţine că au solicitat audit intern primăriile comunelor Independenţa, Cuza Vodă, Mircea Vodă, Peştera şi Poarta Albă. Reprezentanţii ACoR Constanţa au realizat şi un memoriu prin care cer Ministerului de Finanţe şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca impozitul pe construcţii speciale să fie sursă la bugetul local.


„Pe ordinea de zi se află și proiectul privind revenirea asupra Acordului de Parteneriat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Asociația Comunelor din România, încheiat la data de 12.09.2013. Filiala Județeană Constanța a Asociației Comunelor din România va reveni asupra Acordului de Parteneriat încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Asociația Comunelor din România, având în vedere că până la această dată nu s-a primit niciun răspuns la solicitările comunelor. În cadrul acestui protocol, Filiala Județeană Constanța a ACoR propune modificarea Legii bugetului de stat, în sensul că impozitul pe construcții speciale, în procent de 1,5% stabilit prin O.U.G. nr.102/2013 să fie virat la bugetele autorităților publice locale, pe teritoriul cărora societățile comerciale își au amplasate construcțiile speciale cum ar fi rețelele electrice, eoliene și hidrologice”, a spus Mariana Gâju.


Totodată, Filiala Județeană Constanța a ACoR solicită către Asociația Comunelor din România susținerea cauzei modificării legislative privind starea de incompatibilitate a aleșilor locali, prin armonizarea legislației românești cu legislația europeană, precum și clarificarea compatibilizării cu recentele evoluții din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.


„Solicitarea are în vedere delimitarea clară a instituției juridice a operatorilor regionali de instituția juridică a societăților de interes local și județean. Scopul acestei acțiuni nu este acela de a aduce o atingere justiției române și nici instituțiilor statului, ce veghează la respectarea legilor. Toate aceste probleme vor fi supuse dezbaterii de către Filiala Județeană Constanța a Asociaţiei Comunelor din România în şedinţa ordinară de lucru a Adunării Generale a Asociaţiei’’, a mai spus președintele AcoR Constanța, Mariana Gâju.
 




jooble.org