Când se va parafa contractul româno-chinez privind construirea unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă(787)


Vicepreședintele Senatului, social-democratul Nicolae Moga, a declarat că negocierile purtate în prezent de autoritățile române și chineze privind finalizarea lucrărilor de construire a unităților 3 și 4 de la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă vor fi finalizate prin încheierea, în luna mai, a unui contract în acest sens, partea chineză investind peste 5 miliarde de euro.


"Chinezii vor avea în acest proiect 51% din acțiuni și noi românii, 49%. Ei vin cu investiții, cu echipamente, contribuția părții chineze va fi în jur de 5,4 miliarde de euro, negociază cei de la Ministerul Energiei. Este foarte important că nu vor veni să lucreze chinezii, vor lucra tot românii, se vor dezvolta între 50.000 și 80.000 de locuri de muncă, pe o perioadă care se va stipula în contract, probabil 3 - 5 ani. Ei au început de mult negocierile, de când a fost premierul Chinei în România. Au lăsat specialiștii lor aici care negociază cu specialiștii noștri și, la sfârșitul lunii mai, se va finaliza contractul, care va fi dat publicității", a spus Nicolae Moga.


Potrivit acestuia, lucrările la reactoarele 3 și 4 sunt realizate în proporție de circa 18%, ele fiind sistate imediat după 1990. El a mai precizat că, prin punerea în funcțiune a reactoarelor 3 și 4 ale CNE Cernavodă, sistemul național energetic va avea un plus de 1.500 megawați, ceea ce înseamnă independență energetică.
 




jooble.org