Fostul primar din Măcin, trimis în judecată de DNA(1188)


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciului Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, anul trecut, a inculpaților Ichim Andone, , primar (la data faptelor) al localității Măcin, județul Tulcea, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni: folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma participației improprii, fals intelectual, folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune, fals intelectual în formă continuată. De asemenea, a fost trimisă în judecată și Constantin Maria, funcționar public (la data comiterii faptelor) în cadrul primăriei orașului Măcin, județul Tulcea, în sarcina căreia s-au reținut următoarele infracțiuni: complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, sub forma participației improprii, fals intelectual, complicitate la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, complicitate la înșelăciune, fals intelectual în formă continuată.


Potrivit rechizitoriului, în cursul anilor 2008 și 2009, în calitate de primar al orașului Măcin, inculpatul Ichim Andone a formulat, în numele Consiliului Local al orașului Măcin, cereri de acordare a sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafață, pentru terenuri cu destinația pășune. În susținerea cererii și a dovedirii dreptului de proprietate solicitantul a declarat suprafețe mult mai mari decât cele pe care era îndreptățit și a comunicat aceste date nereale funcționarilor APIA prin intermediul mai multor înscrisuri. Urmare a acestor acțiuni, inculpatul Ichim Andone a primit de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură(APIA) sprijin financiar în mod necuvenit pentru câte 511,89 hectare, respectiv suma totală de 499.741,55 lei (126.357 euro), aferentă cererilor formulate pentru anii 2008 și 2009, respectiv: în campania 2008 Consiliul local a primit necuvenit 188.204,75 lei din fonduri europene și în campania 2009 Consiliul Local a primit necuvenit 311.536,80 lei din fonduri europene și din bugetul național. De asemenea, cu ajutorul inculpatei Constantin Maria, inculpatul Ichim Andone a determinat o altă persoană, funcționar în cadrul administrației locale, care a acționat din culpă, să procedeze în același sens.
În calitate de inspector de specialitate consultanță agricolă în cadrul Primăriei orașului Măcin, inculpata Constantin Maria i-a înlesnit inculpatului Ichim Andone să declare și să menționeze aspecte nereale privitor la suprafața totală de teren cu destinație de pășune deținută în proprietate de către Consiliul local al orașului Măcin.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură — Centrul Județean Tulcea s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 499.741,55 lei.

Pentru recuperarea prejudiciului, în cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând inculpatului Ichim Andone.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Tulcea.

  




jooble.org