Rute noi de transport  în județul Constanța

Rute noi de transport în județul Constanța(967)


Primarii mai multor localităţi din judeţul Constanţa au solicitat reprezentanţilor Consiliului Judeţean Constanţa diverse modificări în privinţa rutelor de transport. Astfel, unii edili au cerut să fie modificate anumite programe orare pentru ca autobuzele să vină mai des ori ca rutele să fie prelungite pentru că sunt anumite localităţi prin care nu trecea vreun mijloc de transport.


În acest context, primarul din Oltina a solicitat prelungirea traseului Constanţa - Şipote - Oltina, prin introducerea unei bucle care să cuprindă şi localitatea Satu Nou.

Totodată, pe ruta Constanţa - Ovidiu - Mihail Kogălniceanu s-a solicitat introducerea a două noi curse, una la ora 21.00 şi cealaltă la ora 22.00, având în vedere că sunt foarte mulţi locuitori din cele două localităţi care fac naveta la Constanţa şi nu aveau cu ce să ajungă acasă.

La Hârşova, din cauza scăderii numărului de pasageri s-a făcut o solicitare către CJC de micşorare a capacităţii de transport.  În consecinţă, consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre „Programul judeţean de transport persoane prin servicii regulate pentru perioada 2014-2019". 

De asemenea, potrivit hotărârii adoptate de consilierii judeţeni, din 2014 vor fi introduse 14 noi curse pe ruta Constanţa - Mangalia, în perioada sezonului estival. În plus, CJC a aprobat şi ca autobuzele care circulă pe ruta Constanţa - Cernavodă să poată intra şi pe cel mai nou tronson al Autostrăzii Soarelui. În aceste condiţii, au fost aprobate patru noi trasee, pe ruta Constanţa – Cernavodă.




jooble.org