DNA a trimis în judecată patru angajați ai Sanatoriului Techirghiol(1025)


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța au anunțat, astăzi, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatelor: CIORABAI REIEAN, contabil șef, SANDU LIDIA, director administrativ, ACSÂN VICTORIA, casieră și DUMA JULIETA, șef depozit, toate foste angajate în cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada de referință, respectiv 2003 – octombrie 2006, prin programele de achiziții publice ale Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, în calitate de autoritate contractantă, la momentul încheierii și derulării contractelor de achiziții de bunuri și servicii, fie prin procedura „selecției de oferte”, fie prin „licitații electronice”, inculpatele și-au încălcat cu știință atribuțiile de serviciu ce rezultau atât din fișele posturilor, cât și din prevederile legale privind achizițiile publice, privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor publice, organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, controlul financiar preventiv, aceste activități având drept consecință prejudicierea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol cu suma totală de 8.972.044 lei, echivalentul a 2.607.151 euro.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Constanța.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri