“Transformă o jucărie într- un zâmbet”: colectă pentru copiii aflaţi în suferinţă(1073)


Sunt solidari, sunt sclipitori. Sunt copii de care orice părinte ar fi mândru, dar… nu toţi au părinţi! Sunt băieţi şi fete, care au nevoie, de Crăciun, de un singur lucru: căldură sufletească!

Voluntarii “Life Revolution”, în parteneriat cu Asociaţia „Civicum Voluntaris” şi Cercul Ştiinţific pentru Protecţia Mediului, din cadrul Universităţii Maritime Constanţa, organizează, în acest sens, un eveniment în scop caritabil, pentru copiii aflaţi în suferinţă.


Cei care vor să vină în ajutorul celor internaţi de Sărbători o pot face donând rechizite, jucării, cărţi, produse alimentare, fructe şi articole vestimentare. Toată activitatea se va desfăşura în cadrul proiectului “Un cadou, o bucurie“, ajuns deja la a doua ediţie. Punctul de colectare este la Baza Nautică a Universităţii Maritime Constanţa (pe malul Lacului Siutghiol, lângă Campusul Universitar), în perioada 10 - 20 decembrie.


Beneficiarii proiectului vor fi copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Maria Montessori”, din Constanţa, şi Secţia de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă Judeţean “Sf, Apostol Andrei” - Constanţa. Vizitele vor avea loc în data de 18.12.2013 (Centrul “Maria Montessori”) şi 20.12.2013 (Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Constanţa).


Pentru detalii: 0730 194702 (Andreea Ghiocel) sau 0741 312816 (Mihaela Căruţaşu).
 




jooble.org