Raliul Deltei Dunării. Ce își propun organizatorii pentru ediția 2014

Raliul Deltei Dunării. Ce își propun organizatorii pentru ediția 2014(1883)


Asociaţia Litoral – Delta Dunării a anunţat reînnoirea Protocolului de susţinere a RALIULUI DELTEI DUNĂRII 2014, eveniment organizat de Clubul Sportiv Nautic Motorsport , ConsiliulJudeţean Tulcea şi Primăria Municipiului Tulcea, cu sprijinul Asociaţiei Litoral – Delta Dunării.
Revenit în campionatul naţional după 20 de ani, ediţia 2013 a Raliului Deltei Dunării a fost una peste aşteptări, fapt demonstrat prin numărul impresionant de spectatori avuţi în 2013, respectiv 13.000 şi mai ales prin titlul primit de Raliul Deltei Dunării, de cel mai bun raliu al anului în curs.


RALIUL DELTEI DUNĂRII 2014 se va desfăşura la sfârşitul lunii mai la Tulcea şi este etapa a IV-a din Campionatul Naţional de Raliuri, conform proiectului de calendar competiţional 2014 al FRAS. La startul acestei competiţii vor fi invitaţi şi numeroşi piloţi străini care vor concura alături de piloţii din Campionatul Naţional, obiectivul principal fiind readucerea judeţului Tulcea pe harta automobilismului sportiv românesc şi internaţional astfel încât, Raliul Deltei Dunării să devină o tradiţie şi un factor de imagine pentru judeţul Tulcea.


Organizatorii îşi propun pentru ediţia a 15-a atragerea unui număr de 60 de echipaje participante atât din ţară cât şi din străinătate precum şi a unui număr de 25.000 de spectatori.


Corina Martin, preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării a declarat că asociaţia continuă seria celor mai spectaculoase evenimente din Dobrogea, printre care se numărăşi Raliul Deltei. ”Ediţia din acest an a Raliului Deltei a dovedit că a contribuit deja la creşterea numărului de turişti din Delta Dunării – anul 2013 având deja o creştere de 30 % a numărului de turişti pentru judeţul Tulcea faţă de anul 2012. În cadrul acestui protocol semnat, Asociaţia Litoral –Delta Dunării rămâne şi pentru ediţia 2014 partener oficial al evenimentului, implicându-se din acest moment la promovarea Raliului Deltei. Vom participa împreună la Târgul de TurismVacanţă Constanţa (21-23 februarie), Târgul de Turism al României (13-16 martie), Parada Litoralului Românesc – 1 Mai, evenimente, show-uri, concursuri. Cred cu fermitate în potenţialul uriaş al Dobrogei ca regiune turistică majoră a României, şi continuăm, astfel, să susţinem evenimente care să aducă vizibilitate, atenţie şi promovare - atât Litoralului Românesc, cât şi Deltei Dunării, pe care eu o numesc destinaţia de diamant a României".

„Chiar dacă mai sunt 5 luni până la desfăşurarea acestui eveniment, echipa Danube Delta Rally va da startul campaniei de promovare naţionale a acestui eveniment sportiv încă din luna ianuarie 2014. Această ediţie aniversară a Danube Delta Rally va avea o campanie de promovare dedicată în mod special fanilor, mijloacele de promovare fiind printre cele mai diverse, de la spoturi audio şi video, la concursuri şi bineînţeles promovarea outdoor. Ca o premieră absolută a actualui campionat de raliuri, Raliul Deltei Dunării este primul eveniment sportiv automobilistic din România a cărui denumire este marca înregistrată: Danube Delta Rally ®. Aşa cum am mai spus, consider că evenimentele sportive sunt un factor de imagine excelent, şi sunt sigur că Raliul Deltei Dunării va fi un plus din punctul acesta de vedere pentru Tulcea şi Delta Dunării”, a spus Mihai Tănase, preşedinte Nautic Motorsport


  




jooble.org