5 dintre SUBIECTELE ZILEI

5 dintre SUBIECTELE ZILEI(574)


* În weekend, când am trecut de ziua 704 de război, Serviciul de Securitate al Ucrainei – SBU a anunţat că a descoperit un sistem de corupție la achiziționarea de arme de către armata ucraineană. Valoarea fraudei este de circa 40 de milioane de dolari. În august 2022, 100.000 de obuze au fost achiziționate cu plata în avans, o parte din fonduri fiind transferate în străinătate. Obuzele nu au fost livrate niciodată. Foşti şi actuali funcţionari de rang înalt din Ministerul Apărării şi manageri ai companiilor afiliate sunt implicaţi în delapidare.

Pe front, potrivit unei analize CNN, în această perioadă, Rusia desfăşoară operaţiuni ofensive de-a lungul unei mari părţi a liniei frontului, în timp ce armata ucraineană încearcă să-şi menţină poziţiile şi se confruntă cu o criză de muniţii. Luptele sunt deosebit de intense în nord-est, de-a lungul unei fâşii de teritoriu unde se unesc regiunile ucrainene Harkov şi Lugansk. În timpul ăsta, forţele ucrainene adoptă o postură defensivă și par să dispună de un avantaj în "războiul dronelor".

* Despre viitor, Washington Post scrie că administraţia Biden lucrează la o strategie pe termen lung pentru susţinerea Kievului, în ciuda impasului de finanţare din Congres. Dar aceste planuri nu anticipează câştiguri semnificative ale Ucrainei împotriva Rusiei în 2024. Noua strategie va pune accentul pe sprijinirea Ucrainei pentru a împiedica Rusia să avanseze, în timp ce obiectivul pe termen lung va fi consolidarea forţei sale de luptă şi a economiei. Iar preşedintele Volodimir Zelenski și-a publicat declaraţia de avere pe 2021 şi 2022, care arată că veniturile liderului de la Kiev au scăzut, în primul rând ca urmare a contractelor de închiriere îngheţate. Numărul de apartamente (7), vehicule (un Range Rover și un Mercedes) şi alte bunuri ale lui Zelenski nu s-au schimbat. Și Hyundai Motor a anunțat că a semnat un acord privind vânzarea celor două fabrici din Rusia. Compania cumpărătoare, Art-Finance, este deţinută de Andrei Pavlovich, care a achiziţionat în mai 2023 și activele Volkswagen.

* În UE, protestele agricultorilor devin tot mai dure. În Franța, aflat sub presiunea protestelor agricultorilor, care au ameninţat că începând de luni vor „asedia” Parisul, premierul Gabriel Attal a dat vina pe UE pentru situație, acuzând concurența neloială a Spaniei sau Italiei și a vorbit despre „independenţă” şi „suveranitate”, punând sub semnul întrebării modul de funcţionare al UE. Iar în Belgia, agricultorii au blocat o autostradă. Ei cer o reformă a politicii agricole comune a UE care să ţină cont de realitatea de pe teren. „Sfârşitul nostru va însemna foamea voastră" este unul dintre mesajele de pe un tractor.

* Și un incident cu potențial de escaladare a situației din Orientul Mijlociu a avut loc în Iordania, unde cel puţin trei militari americani au fost ucişi, iar alţi 25 răniţi într-un atac cu dronă. Potrivit CNN, este pentru prima oară când militari americani sunt ucişi de inamici în Orientul Mijlociu de la începutul războiului din Fâşia Gaza. Președintele Joe Biden a avut o reacție rapidă în care a amenințat cu represalii, indicând Iranul drept vinovat. Tot în zonă, se fac presiuni pentru eliberarea ostaticilor. Manifestanți israelieni au oprit intrarea ajutoarelor în Gaza și cer să fie livrate doar după elibererea ostaticilor israelieni de către Hamas. Iar NY Times scrie că negociatorii americani sunt aproape de un acord pentru eliberarea graduală a ostaticilor din Gaza, cu un armistițiu de două luni.

* În paralel, crește numărul țărilor care își suspendă finanţarea către UNRWA, agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni, după suspiciuni privind implicarea angajaţilor organizaţiei ONU în masacrele din 7 octombrie. Marea Britanie, Germania, Italia, Ţările de Jos, Elveţia şi Finlanda s-au alăturat SUA, Australiei şi Canadei. Şeful UNRWA a spus că este șocat că viața oamenilor din Gaza este pusă în pericol din cauza unui număr mic de angajați suspectați.

* Am consemnat și o declarație îngrijorătoare a premierului Ciolacu, cel care a spus că este o problemă cu Jalonul 206 din PNRR, cu mincroîntreprinderile, deoarece Comisia Europeană încă consideră că este o impozitare mult prea lejeră. Nu a zis și când și cum ar urma să se tranșeze problema.

 

TIMPUL.INFO


 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp
Mohammad Murad Candidat CJ Constanța



jooble.org ziare, stiri