Polițiști constănțeni, prinși când luau mită(878)


Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu sprijinul Serviciului Tehnic al D.G.A., au prins ieri în flagrant doi agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Constanţa, în timp ce primeau suma de 500 lei cu titlu de mită.
În fapt, în cursul aceleiaşi zile, N.A. a depus denunţ la S.J.A. Constanţa în care reclama faptul că, în timp ce se afla la volanul autoturismului personal a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliţie alcătuit din doi agenţi de poliţie rurală în localitatea Seimenii Mici. Unul dintre agenţi a constatat că N.A. mirosea a alcool şi i-a pretins o sumă de bani nespecificată pentru a nu lua împotriva lui măsurile legale.
Denunţul a fost înaintat de urgenţă Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, fiind organizată acţiunea de prindere în flagrant. Astfel, cei doi poliţişti au fost prinşi în timp ce primeau drept mită suma de 500 lei.
Faţă de cei în cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 254 alin 1 Cod penal cu ref. la art. 7 din Legea nr. 78/2000. Totodată, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de ambii învinuiţi.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri