5 dintre SUBIECTELE ZILEI

5 dintre SUBIECTELE ZILEI(186)


 * A trecut şi ultima zi a armistițiului dintre Israel și Hamas, care se încheie joi dimineaţa. Israelul a declarat că ar putea fi prelungit, cu condiţia ca Hamas să continue să elibereze cel puţin 10 ostatici israelieni pe zi. Pe surse, și Hamas este pregătită să prelungească armistiţiul. Însă negocierile pe subiect au fost bulversate de o afirmație neconfirmată. Hamas susţine că o familie de ostatici israelieni, inclusiv un bebeluș de 10 luni, ar fi fost ucisă. Oficialii israelieni au declarat că verifică informația. Tot pe surse, noul acord de armistiţiu ar putea prevede şi eliberarea unor bărbaţi ţinuţi ostatici, până acum fiind eliberați doar copii şi femei.

 

* Ucraina a trecut prin ziua 644 de război, în care Moscova a anunțat că o fregată a Flotei ruse a Mării Negre a lansat un atac cu patru rachete de croazieră asupra infrastructurii militare din Ucraina. Kievul nu a făcut niciun comentariu. De asemenea, un atac al rușilor lângă orașul Seredyna-Buda din regiunea Sumî a dus la moartea a trei persoane, inclusiv a unei fetițe de 7 ani. De cealaltă parte, cinci oficiali ruși „de rang înalt” ar fi fost uciși într-o lovitură ucraineană asupra unei clădiri dintr-o zonă ocupată a regiunii Herson, potrivit armatei Kievului. În plus, presa rusă a confirmat că generalul-maior Vladimir Zavadski a fost ucis lângă Izium, în regiunea Harkov, de o explozie de mină. Tot astăzi, ministrul ucrainean de Externe a spus că țara sa a primit 300.000 de proiectile, din cele un milion promise de UE, şi cere mai mult armament. Iar serviciile de informații britanice susțin că Rusia a început să folosească mai frecvent bombe cu dispersie de 500 kg în Ucraina. După ce nu a reuşit să avanseze atât de mult pe cât spera în contraofensiva sa de vară, Ucraina se pregăteşte de o iarnă în defensivă, iar preşedintele Volodimir Zelenski a ordonat o "întărire semnificativă" a fortificaţiilor. Despre Rusia, şeful NATO spune că a pierdut 300.000 de soldaţi şi îşi amanetează viitorul către Beijing, dar nu trebuie subestimată.

 

* La noi, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pensiilor, care prevede majorarea, de la 1 ianuarie 2024 cu 13,8% a punctului de pensie și încă o majorare, de la 1 septembire 2024, în urma recalculării după noua formulă. Legea mai prevede că dreptul la pensie se obţine după minimum 15 ani de contribuţii, iar vârsta de pensionare urmează să se egalizezela 65 de ani, pentru femei și bărbați, treptat, până în 2035.

 

* Am aflat astăzi și că România (adică noi) va plăti 2 milioane de euro salarii restante către doi judecători condamnați în dosarul retrocedărilor frauduloase (43.000 de hectare) din Bacău, în care faptele s-au prescris. Cei doi trebuie reîncadrați la instanțele unde au lucrat înainte de a fi urmăriți penal și vor primi de la stat salariile restante pentru perioada în care au fost suspendați (începând cu 2015). Instanța supremă a decis, recent, încetarea procesului retrocedărilor de păduri, pentru că a intervenit prescripția. După calculele DNA, terenul valora 303 milioane de euro

 

* Până atunci, Curtea de Apel din Paris a refuzat să-l predea Bucureştiului pe Paul Philippe al României, pentru a executa o condamnare definitivă la închisoare decisă de instanţa din România. Pe surse, Curtea de Apel de la Paris ar fi invocat compunerea nelegală a completului de judecată din România (care l-a condamnat în 2020). Unul dintre judecători nu ar fi depus jurământul la învestirea în funcţie. Reprezentantul parchetului francez a anunţat că va face recurs.
                                                 

 

TIMPUL.INFO

 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp
Mohammad Murad Candidat CJ Constanța



jooble.org ziare, stiri